Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ozil, lăsat în afara lotului lui Arsenal pentru Premier League de Mikel Arteta! Cum arată lista

Cosmin Cioboata

Actualizat 20/10/2020 la 23:24 GMT+3

Mikel Arteta a alcătuit lotul final pentru sezonul 2020/2021 din Premier League, iar Mesut Ozil, cel mai bine plătit jucător al "tunarilor", nu a fost inclus pe listă.

Mesut Özil, jucătorul lui Arsenal

Credit imagine: Getty Images

Relația dintre Ozil și Arteta a ajuns într-un punct tragic. Fostul campion mondial, care câștigă lunar 350.000 de lire pe Emirates, nu va juca în noua stagiune din Premier League.
Ozil n-a mai jucat pentru Arsenal de dinainte de pandemie și nu fusese trecut pe lista pentru sezonul din Europa League. În această seară, Arteta a trimis lotul jucătorilor pe care se va baza în Premier League și germanul nu se află nici pe această listă.
Fiecare echipă poate să includă în lot maximum 17 jucători extra-comunitari. Cum Arsenal are 19 astfel de cazuri, Arteta a fost nevoit să renunțe la 2 dintre fotbaliștii săi. Iar spaniolul i-a "sacrificat" pe Ozil și Sokratis, doi jucători care în trecut îndeplineau roluri foarte importante pe Emirates.
Iată lotul lui Arsenal pentru sezonul 2020/2021 din Premier League:
Lotul lui Arsenal pentru sezonul 2020/2021 din Premier League

Cătălin Cîrjan ar putea debuta în Premier League, la Arsenal

Tot în această seară a venit și o veste bună pentru Cătălin Cîrjan (17 ani). Mijlocașul român a fost inclus pe lista jucătorilor U21 ai lui Arsenal și va putea fi convocat de Mikel Arteta la prima echipă, dacă managerul spaniol va avea nevoie. Astfel, Cîrjan are o șansă să debuteze în Premier League.
Românul s-a antrenat în această vară alături de prima echipă a "tunarilor" și chiar s-a aflat pe banca de rezerve la un meci amical contra lui Aston Villa. El s-a împrietenit deja cu David Luiz, fundașul lui Arsenal, cu care a avut un schimb de replici superb pe rețelele de socializare.
Sezonul precedent, Cîrjan a evoluat la echipa U18 a lui Arsenal, iar în această vară a fost promovat la formația U23. 3 goluri în 23 de apariții are Cîrjan la echipele de juniori ale "tunarilor".
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Premier League, program etapa a 6-a
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo