Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pepe Reina, în auto-izolare după ce a avut mai multe simptome specifice coronavirusului

Cosmin Cioboata

Actualizat 24/03/2020 la 15:31 GMT+2

Pepe Reina (37 ani) a dezvăluit că a prezentat mai multe simptome specifice coronavirusului, însă nu a primit o confirmare oficială.

Jose 'Pepe' Reina, Liverpool goalkeeper

Credit imagine: PA Photos

Fostul portar al lui Liverpool, în prezent la Aston Villa, a vorbit despre starea sa de sănătate, despre care consideră că ar putea fi afectată de Covid-19.
"Săptămâna trecută a fost rândul meu să mă simt rău. A fost o săptămână cu totul diferită, în care am fost precaut și am încercat să nu-i infectez pe cei din jurul meu. Aici (n.r. - Anglia) ești testat doar dacă te simți foarte rău. Am vorbit cu doctorii, iar simptomele au indicat că aș putea avea coronavirus, însă nu am primit o confirmare oficială.", a spus Reina, pentru Cope.

Pepe Reina: "Nu toți oamenii sunt privilegiați"

Pepe Reina, fost campion mondial cu Spania în 2010, a recunoscut că se simte privilegiat de condițiile pe care le are. În același timp, goalkeeper-ul împrumutat de Milan la Aston Villa se gândește la oamenii care se chinuie în aceste momente, din cauza pandemiei care îi obligă să rămână în casă.
"Eu și familia mea ne simțim extrem de privilegiați. Avem o casă mare, cu grădină. Nu pot să nu mă gândesc la oamenii care locuiesc într-un apartament mic, cu 2 copii. Pentru mine, ei sunt cei care dau dovadă de multă putere.", a mai adăugat spaniolul.
Pandemia de coronavirus a afectat grav lumea fotbalului, iar majoritatea campionatelor au fost suspendate. Sezonul curent din Premier League se va relua cel mai devreme pe 30 aprilie, în urma deciziei anunțate de organizatori.
Callum Hudson-Odoi (Chelsea) și Mikel Arteta (Arsenal) sunt doi dintre oamenii din fotbalul englez care au fost testați pozitiv cu Covid-19. În prezent, cei doi se află în afara oricărui pericol și continuă auto-izolarea la domiciliu, la fel ca toate echipele din Anglia.
Pepe Reina a câștigat 4 trofee pe vremea când apăra poarta lui Liverpool: Cupa Angliei (2006), Supercupa Europei (2006), Supercupa Angliei (2007) și Cupa Ligii (2012). Per total, Reina a bifat 394 de apariții pentru "cormorani", în perioada 2005-2013.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo