Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sergio Aguero, despre problemele pe care le-a avut cu Guardiola la City: "Din cauza asta am jucat puțin când a venit"

Alex Masgras

Publicat 27/04/2022 la 17:49 GMT+3

Sergio Aguero a comentat partida dintre Manchester City și Real Madrid pentru Star+, iar fostul atacant argentinian a avut ocazia de a vorbi și despre relația pe care a avut-o cu Pep Guardiola, în momentul în care antrenorul spaniol a preluat echipa în 2016.

Pep Guardiola (L) and Sergio Aguero (R)

Credit imagine: Getty Images

Sergio Aguero și Pep Guardiola nu au fost cei mai buni prieteni în primul sezon petrecut de antrenorul spaniol pe banca lui Manchester City. Fostul atacant spaniol a vorbit pentru Star+ despre problemele pe care le-a întâmpinat în urmă cu 6 ani, deoarece lui Guardiola nu îi plăcea modul în care se pregătea acesta:
"A fost un moment, chiar în primul an, după ce Pep a ajuns la Manchester City în care mi-a spus «Nu te poți antrena așa». I-am răspuns «Dar așa mă antrenez eu, mă antrenez în felul meu. Dacă îmi spui să alerg până la steagul din colțul terenului și înapoi voi alerga, dar în modul meu». Am avut multe probleme din cauza asta.
Guardiola Aguero
Uneori nu îi plăcea. Din cauza asta am și jucat atât de puțin când a venit el. Dar a fost numai o chestiune de timp până când Pep s-a adaptat la modul meu de a mă antrena", a declarat Sergio Aguero, citat de Mirror.
Citește și:

Aguero nu este singurul atacant care nu s-a înțeles cu Guardiola

Cazul lui Sergio Aguero nu este unul izolat. Zlatan Ibrahimovic este un alt atacant important care a declarat că a avut o relație dificilă cu Pep Guardiola, pe vremea când acesta evolua la Barcelona. Mai mult de atât, suedezul l-a numit în urmă cu câțiva ani imatur pe Guardiola, aducând aminte și de Mario Mandzukic sau Samuel Eto’o, care au avut probleme asemănătoare:
"Intrat într-o cameră și el ieșeam. Mă duceam să mă întâlnesc cu el și era în altă parte. Am înțeles că avea o problemă care nu avea legătură cu fotbalul. Era problema lui. El era cel care nu își rezolvase problema cu mine.
Pep Guardiola und Zlatan Ibrahimovic
Am citit că același lucru s-a întâmplat cu Mandzukic și Eto’o. Nu a fost cel mai rău antrenor cu care am lucrat, dar a fost cu siguranță cel mai imatur, deoarece un bărbat își rezolvă problemele", spune Zlatan Ibrahimovic în 2017 pentru Sky Italia.
Potrivit zvonurilor din ultima perioadă, Erling Haaland ar urma să ajungă pe Etihad în această vară, astfel încât rămâne de văzut care va fi relația dintre Pep Guardiola și atacantul norvegian. Cu toate acestea, Erling Haaland este cunoscut drept un jucător care se pregătește foarte bine, lucru care nu ar trebui să ducă la probleme între el și antrenorul spaniol.
Premier League 30 aprilie - 2 mai
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo