Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Zi nebună în Premier League! În primele 5 meciuri s-a stabilit o medie de 4,4 goluri. Everton, în stare de șoc

Andrei Nicolae

Actualizat 23/10/2021 la 19:18 GMT+3

Mason Mount și Joshua King sunt oamenii zilei, fiecare cu câte un hattrick. Nou-promovata Watford s-a impus la Everton cu 5-2.

oshua King of Watford FC celebrates with Ismaila Sarr and teammates after scoring their side's first goal during the Premier League match between Everton and Watford at Goodison Park on October 23, 2021 in Liverpool, England.

Credit imagine: Getty Images

Etapa a 9-a în Premier League a debutat, vineri seara, cu o partidă superbă, Arsenal – Aston Villa (scor 3-1) și a continuat în aceeași notă și azi. În alte 5 jocuri desfășurate până la această oră s-au marcat 22 goluri. Ceea ce înseamnă o medie de 4,4 goluri pe meci.
Chelsea a învins după prânz Norwich City cu un incredibil 7-0, chiar și fără a-i avea la dispoziție pe atacanții Romelu Lukaku și Timo Werner, accidentat în această săptămână în partida din Liga Campionilor cu Malmo.

Everton, în stare de șoc. A luat 5 goluri de la nou-promovata Watford

Surpriza zilei a venit pe Goodison Park, acolo unde Everton a fost învinsă pe teren propriu de nou-promovata Watford, cu 5-2. Claudio Ranieri a reușit să-și remonteze jucătorii după acel 0-5 cu Liverpool de săptămâna trecută. Watford nu câștigase niciodată pe terenul echipei Everton până azi, în 15 jocuri, dintre care 13 au însemnat înfrângeri. Eroul a fost Joshua King, care a realizat un hattick chiar împotriva fostei sale echipe. A fost al doilea jucător al zilei care a marcat trei goluri azi, după Mason Mount pentru Chelsea.
Richarlison a revenit cu gol în tabăra gazdelor, dar nu a putut împiedica al doilea eșec la rând pe Goodison Park, după 0-1 cu West Ham United în urmă cu o săptămână. Everton a ajuns astfel la 9 înfrângeri pe teren propriu în 2021. De asemenea, a suferit al 6-lea eșec în ultimele 8 partide în propriul fief cu formații nou-promovate.
Tom Davies (L) of Everton celebrates with teammate Anthony Gordon after scoring their side's first goal during the Premier League match between Everton and Watford at Goodison Park on October 23, 2021 in Liverpool, England.
Leeds United s-a salvat în minutul 94 de la o înfrângere cu Wolverhampton (scor 1-1), în urma unui gol marcat de Rodrigo din penalty. Pentru oaspeți a deschis scorul Hee-Chan Hwang, în minutul 10. Raphinha a ieșit accidentat la gazde.
În alte două întâlniri s-au consemnat rezultate de egalitate, Crystal Palace – Newcastle United 1-1 și Southampton – Burnley 2-2. În acest ultim joc, pentru gazde au marcat doi jucători Under 21, Livramento și Borja.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul etapei a 9-a din Premier League - Transmisiuni Eurosport
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo