Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

O legendă olandeză crede că Antony este supraestimat: "Nu valorează 100 de milioane de euro"

Andrei Nicolae

Publicat 30/08/2022 la 17:42 GMT+3

Antony va fi noul jucător al celor de la Manchester United, după ce gruparea de pe Old Trafford s-a înțeles cu Ajax pentru transferul brazilianului. Sud-americanul îi va costa pe "diavoli" în total aproximativ 100 de milioane de euro, sumă considerată prea mare de Marco van Basten.

AMSTERDAM, NETHERLANDS - AUGUST 14: Antony of AFC Ajax looks on during the Dutch Eredivisie match between AFC Ajax and FC Groningen at Johan Cruijff Arena on August 14, 2022 in Amsterdam, Netherlands. (Photo by Raymond Smit/NESImages/DeFodi Images via Get

Credit imagine: Eurosport

United și Ajax au ajuns în cele din urmă la un acord pentru transferul lui Antony la club, după câteva zile în care s-au aflat în tratative. Brazilianul va semna un contract valabil pe cinci ani cu trupa de pe Old Trafford, cu posibilitatea de a-l reînnoi până în 2028.
Sud-americanul se va reuni astfel cu Erik ten Hag, dar și cu Lisandro Martinez, alt jucător transferat de United din curtea olandezilor. Antony va deveni astfel al doilea cel mai scump transfer din istoria clubului, după Paul Pogba.
Marco van Basten, fost jucător la Ajax, crede că trupa din Țările de Jos a câștigat cu siguranță de pe urma transferului lui Antony, deoarece nu crede că sud-americanul valorează atât de mult. Brazilianul a adunat 82 de partide în tricoul "lăncierilor", perioadă în care a marcat 24 de goluri și 22 de pase decisive.
"Valorează Antony 100 de milioane de euro? Nu, de departe nu. Antony nu a demonstrat multe până acum. Desigur, a jucat câteva meciuri bune. Dar eficiența sa nu a fost ridicată în ultimii doi ani", a declarat batavul pentru Ziggo Sport.
Citește și:

Van Basten nu a primit bine transferul lui Antony la Ajax în 2020

Brazilianul a ajuns în curtea olandezilor de la Sao Paulo în urmă cu doi ani, după ce Ajax a plătit 25 de milioane de euro pentru transferul său. Van Basten și-a exprimat atunci nemulțumirea față de conducerea clubului, care este cunoscut pentru promovarea jucătorilor din propriile academii.
"La Ajax au gura mare: educația noastră de tineri este foarte bună. Iar apoi cumperi un tânăr jucător pentru o sumă foarte mare de bani. Ceva este greșit atunci. Dacă te bați cu pumnii în piept că educația ta de tineri este atât de bună, atunci este ridicol să cumperi un jucător tânăr din Brazilia pentru 25 de milioane de euro", spunea olandezul pentru Fox Sports în urmă cu doi ani.
Antony va avea ocazia să o ajute pe United în Premier League dar și în celelalte competiții. În grupele Europa League, "diavolii" au fost repartizați în grupă alături de Real Sociedad, Sheriff Tiraspol și Omonia Nicosia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo