Fabrizio Romano anunță că Drăgușin ar urma să semneze săptămâna viitoare cu Tottenham. Negocierile, în linie dreaptă

Transferul lui Radu Drăgușin a fost cea mai dezbătută mutare din ultima perioadă. Chiar dacă acesta părea că s-a înțeles cu Tottenham, pe fir a intrat și Napoli, însă englezii au avut o nouă rundă de negocieri cu Genoa, iar veștile indică faptul că cele două părți se vor înțelege săptămâna care urmează.

Radu Drăgușin. Sursa: LiveScore.

Credit imagine: Eurosport

"Afacerea Drăgușin" este departe de a se finaliza, chiar dacă în urmă cu câteva zile părea că Tottenham va fi viitoarea destinație a internaționalului de 21 de ani. Românul preferă Premier League, visul său fiind să evolueze în cel mai puternic campionat al lumii.
De altfel, Drăgușin chiar ar fi bătut palma cu oficialii lui Spurs, acceptând un contract pe 5 ani, cu un salariu de aproximativ 4,5 milioane de euro/sezon, după cum a anunțat Fabrizio Romano.
Pe fir a intrat și campioana Italiei, Napoli, iar sâmbătă Drăgușin părea mai aproape de o continuare a carierei în Serie A, decât de o aventură în Premier League.
Oficialii lui Spurs au purtat însă o nouă serie de negocieri cu Genoa, care nu renunță la niciun milion în această afacere.
Celebrul jurnalist Fabrizio Romano a anunțat în urmă cu scurt timp că italienii și englezii s-au înțeles, iar negocierile sunt pe ultima sută de metri, nefiind exclus ca mutarea să se perfecteze săptămâna viitoare, dacă Spurs va înainta ultima ofertă, cea oficială.
"Înțeleg că Tottenham a avut noi contacte pozitive cu Genoa pentru afacerea Radu Drăgușin!
Tranzacția avansează în ultimele etape ale negocierilor.
Spurs speră să încheie afacerea săptămâna viitoare, deoarece discuțiile continuă, iar totul este pe bază de propuneri verbale, în așteptarea ofertei finale, oficiale", a scris acesta, pe contul său de Twitter.

NAPOLI SAU TOTTENHAM? AGENTUL LUI DRĂGUȘIN: "RADU A COMUNICAT DORINȚA SA CONDUCERII CLUBULUI"

Agentul jucătorului a plecat la finalul săptămânii în Italia, pentru a afla în ce stadiu sunt negocierile dintre Genoa și echipele care doresc să îi obțină semnătura.
Chiar dacă acum câteva zile apăruse informația conform căreia Drăgușin a bătut palma cu Tottenham, presa italiană anunță că fotbalistul ar fi ajuns la un numitor comun cu Napoli.
Florin Manea, agentul lui Drăgușin, a anunțat că Radu are o dorință vizavi de mutarea sa, pe care i-a comunicat-o deja conducerii celor de la Genoa.
"Deocamdată, Genoa n-are un acord cu niciuna dintre pretendente și nu pot să comentez. Când s-o găsi un acord, voi evalua ofertele cu Radu. Se discută, da. S-a discutat și înainte de meci, și după. Dar eu nu particip la negocierile astea între cluburi. Ei trebuie să fie mulțumiți, după care trebuie să fim și noi, normal.
Da, m-am întâlnit cu președintele de la Genoa la hotel, dar nu am vorbit despre Radu. Bun, m-a întrebat. Nu avem nicio grabă. Radu a comunicat dorința lui conducerii, dar nu putem discuta până nu se finalizează.
Eu am o relație foarte bună cu președintele, nu s-a pus niciodată problema să pun vreo presiune", a spus agentul lui Drăgușin, sâmbătă, la Digisport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo