Eurosport
CS U Craiova – Astra Giurgiu 2-1 | Bergodi, debut cu victorie pe banca Universității Craiova
De
Publicat 19/06/2020 la 21:04 GMT+3
Trupa lui Cristiano Bergodi a avut emoții pe teren propriu cu Astra Giurgiu, dar a reușit până la urmă să debuteze cu dreptul, grație dublei lui Koljic.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Universitatea Craiova a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii I, primul joc oficial pentru Cristiano Bergodi pe banca tehnică a oltenilor. Craiovenii au înscris ultimul gol pe final, în minutul 90+1, prin Koljic.
Bosniacul a deschis de altfel și scorul, în minutul 60, dintr-o pasă de excepție a lui Cicâldău. Mai apoi, giurgiuvenii au egalat prin golul marcat de Baicu în minutul 71. Prima repriză a fost extrem de spectaculoasă, însă portarul Astrei, David Lazar, a fost magistral și a scos minge după minge. După acest rezultat, Craiova e pe locul 2, cu 29 de puncte, iar Astra este pe 4, cu 25 de puncte.
Universitatea Craiova – Astra Giurgiu 1-0 | Echipele de start
Superliga
O nouă plecare de la FCSB! Legia, ofertă pentru un jucător al lui Petrea
29/06/2022 la 10:40
În această etapă a play-off-ului vor mai avea loc următoarele meciuri:
Promo
Promo