Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Damjan Djokovic, reacție virulentă după ce a cucerit titlul cu CFR Cluj: "Vreau banii în cont!"

Irina Aldea

Publicat 04/08/2020 la 10:13 GMT+3

Unul dintre cei mai importanți jucători ai CFR Cluj a avut o reacție virulentă după ce a cucerit titlul cu trupa lui Dan Petrescu.

Damjan Djokovic, CFR Cluj

Credit imagine: Eurosport

În ciuda faptului că aspectul financiar al campioanei României nu este aparent un motiv de îngrijorare, se pare că nici CFR Cluj nu este absolvită de neînțelegeri legate de bani. O spune sus și tare Damjan Djokovic, mijlocașul croat al ardelenilor, care a transmis, chiar în noaptea sărbătorii din Gruia, că nu-și dorește decât banii în conturi.
Damjan Djokovic nu a fost pe teren la meciul decisiv pentru titlu, cu Universitatea Craiova. Acesta din urmă a fost confirmat cu noul coronavirus și a fost nevoit să-și petreacă timpul în auto-izolare. Mijlocașul croat, om de bază în echipa lui Dan Petrescu, a răbufnit la finalul partidei, când a auzit că CFR plănuiește transferuri importante. Djokovic afirmă că este neplătit din luna martie și admite că e în căutarea unui nou angajament.

Damjan Djokovic, reacție virulentă după ce ardelenii au anunțat super-transferuri

"Sunt sub contract cu CFR, cred că toată lumea fotbalistică ştie că, la 30 de ani, nu mai am mult de jucat şi dacă vine o ofertă mai bună pentru mine din punct de vedere sportiv, un proiect bun, şi mai ales economic, sper că şi lumea de la CFR mă va înţelege. Până acum sunt jucătorul CFR şi în seara asta sărbătoresc câştigarea celui de-al treilea titlu la rând. Nu ştiu cine a promis ce a promis, dar întâi jucătorii trebuie să fie plătiţi. Noi nu suntem plătiţi din luna martie şi cred că e ceva inadmisibil. Nu ştiu cine ce transferuri promite, dar cred că grupul acesta care a câştigat pe teren trebuie să fie plătit. În rest, toate promisiunile de la nu ştiu cine vin sunt istorie. Nu vreau explicaţii vreau să văd banii în cont, la fiecare om din echipa asta", a declarat Djokovic la TV Telekom Sport.
"Mai ales după ceea ce am făcut anul acesta cred că merităm şi noi respect. Nu e vorba numai de bani, e vorba şi de respect. Şi dacă cineva nu îşi ţine cuvântul, pe mine mă deranjează. Dar asta e o discuţie pentru mai târziu, cred că astăzi trebuie să sărbătorim toţi, împreună", a mai spus Djokovic pentru aceeași sursă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo