Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dănciulescu, gest uriaș! Și-a scos la vânzare trofeele și medaliile pentru salvarea lui Dinamo

Irina Aldea

Publicat 16/04/2020 la 08:22 GMT+3

Pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan a transmis un mesaj emoționant cu privire la Ionel Dănciulescu, care e pregătit să renunțe la toate trofeele și medaliile personale câștigate la clubul alb-roșu pentru salvarea clubului.

Ionel Dănciulescu

Credit imagine: Eurosport

Directorul sportiv al dinamoviștilor va scoate la licitație cele mai de preț amintiri pe care le are alături de clubul său de suflet, printre care medalii, trofee sau tricouri, totul pentru a ajuta clubul să supraviețuiască. În acest moment, Dinamo riscă să nu primească licența pentru sezonul următor.
"Am avut o discuție cu Ionel Dănciulescu. De câteva zile și-a întors pe dos toată casa pentru a aduna toate trofeele, toate medaliile, toate obiectele care au vreo legătură cu Dinamo. În alte ocazii i-am cerut noi să ne ajute cu ceva. Mereu a răspuns <prezent!>. De data asta inițiativa a fost a lui. Ne-a scris: <Băieți, am și eu câteva lucruri pe care să le scoateți la licitație, să se strângă bani, să salvăm Dinamo>.
A început să ne trimită poze cu tot ce avea. Vă dau doar câteva exemple:
Cupa pe care a primit-o la meciul nr 500 în Liga 1 (Danciu este deținătorul recordului de jocuri în Liga 1 din toate timpurile. Nu cred că va fi depășit vreodată)
Medalia de campion cu Dinamo din 2007
Șampania care a însoțit acel titlu, cu poza cu jucătorii de atunci.
Trofee, plachete care au marcat performanțele lui sau ale lui Dinamo.
Tricoul de joc al lui Mascherano de la meciul Dinamo - FC Barcelona
I-am spus <Danciule, oprește-te, te rog! Mie mi se rupe inima să văd că renunți la toate astea. Îmi închipui ce este în inima ta.>
Mi-a răspuns <Fugi de-aici!> asta e o vorbă de-a lui. <Trebuie să salvăm Dinamo. Asta e mai important>", a scris Peluza Cătălin Hîldan, pe pagina de Facebook.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo