Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

E oficial! Liga 1 va avea 16 echipe din sezonul viitor. Dinamo este salvată de la retrogradare

Nicu Savin

Actualizat 06/08/2020 la 12:04 GMT+3

Comitetul Executiv al FRF întrunit astăzi a hotărât ca Liga 1 să aibă 16 echipe începând cu sezonul viitor. Ca urmare, ultima clasată în acest sezon, Chindia Târgoviște va disputa meciul de baraj contra lui CS Mioveni, ocupanta locului 3 în Liga a 2-a. Barajul se va desfășura în dublă manșă, pe 9, respectiv 12 august.

FRF a hotărât astăzi ca începând cu sezonul viitor Liga 1 să fie formată din 16 echipe

Credit imagine: Eurosport

Ceea ce părea aproape sigur încă de ieri s-a traspus în realitate astăzi, în urma ședinței din cadrul Comitetului Executiv al FRF. Cu câteva zile în urmă, Răzvan Burleanu a propus ca Liga 1 să aibă 16 echipe din sezonul viitor, iar LPF a fost de acord cu propunerea, dar a cerut și părerea cluburilor.
Echipele din Liga 1 s-au pronunțat ieri cu privire la această posibilitate și, cu excepția celor de la FC Botoșani, toate au fost de acord cu această modificare.
Dinamo rămâne în Lioga 1

Dinamo scăpa oricum de retrogradare

Deși cluburile au decis inițial ca ierarhia din acest sezon să fie făcută după criteriul puncte/meci ținându-se cont doar de meciurile din play-off și play-out, secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a anunțat că că acum se va folosi criteriul puncte/meci, aplicabil la duelurile din tot sezonul.
În aceste condiții, Dinamo nu mai avea nevoie de hotărârea de astăzi din cadrul Comitetului Executiv al FRF privind creșterea numărului de echipe din Liga 1, întrucât după un astfel de clasament echipa lui Mulțescu termină play-out-ul pe locul 4 cu o medie de 1,2 puncte/meci. Și în acest caz ultima clasată este tot Chindia Tâtgoviște.

Inițial cluburile au votat altceva

Din cauza problemelor cauzate de numeroasele cazuri de coronavirus apărute la echipele din Liga 1, calendarul acestui final de sezon a suferit modificări multiple.
Cea mai mare problemă plana asupra clubului Dinamo, care nu mai avea timp să își dispute meciurile restante până la data limită impusă de FRF. Ca urmare, echipele din Liga 1 au votat cu 2 zile în urmă ca ierarhia să fie stabilită după criteriul puncte/meci, dar ținându-se cont doar de partidele din play-out, dar și rămânerea la un sitem cu 14 echipe.
În acele condiții Dinamo era ca și retrogradată, singura salvare a "câinilor" fiind posibilitatea trecerii la un sistem cu 16 echipe în loc de 14.
Craiova v FCSB ,Liga 1

Echipele vor primi mai puțini bani din drepturi TV

Odată cu mărirea numărului de echipe din prima ligă este evident faptul că fiecare club va încasa în medie mai puțini bani din drepturile de televizare. Suma va rămâne aceeași, 28 de milioane de € pentru un sezon, dar aceasta se va împărți la 16 în loc de 14.
Acest lucru înseamnă că pentru fiecărei poziție din clasament îi va fi atrinuită o sumă cu aproximativ 160.000 de € mai mică decât până acum.
FC Voluntari a prupus ca echipele care termină pe primele 12 poziții să încaseze aceiași bani din drepturi TV ca și până acum, dar asta ar însemna ca celelalte formații să împartă doar 2,8 milioane de €.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo