Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Inițiativă fără precedent a PCH! A apelat la ambasadorul Spaniei pentru a-l "prinde" pe Cortacero

Cristian Mihală

Publicat 25/11/2020 la 08:11 GMT+2

Peluza Cătălin Hîldan a ajuns la capătul răbdării din cauza lui Pablo Cortacero, cel care inițial a fost văzut drept salvatorul clubului.

Imagini Dinamo - FCSB

Credit imagine: Eurosport

Dinamo e în zona retrogradării și, cu fiecare zi care trece, la clubul din Ștefan cel Mare situaţia pare din ce în ce mai neagră. Grupul de acţionari spanioli încă nu a plătit jucătorii, staff-ul şi angajaţii de când a preluat clubul, lucru dezvăluit inclusiv de Contra.
Situația e atât de dramatică la club încât Cosmin Contra nu a putut organiza antrenamentul de ieri pentru că nu a fost prezent niciun membru al staff-ului medical. Regulamentul din Liga 1 prevede ca fiecare club să aibă la toate meciurile un medic cu atestat. Dacă Dinamo nu își va permite să plătească stafful medical înainte de meciul cu Viitorul din etapa viitoare, câinii ar putea pierde cu 3-0 la masa verde partida.

Inițiativă unică a Peluzei Cătălin Hîldan pentru sa salva Dinamo de Cortacero

Noul patron promite din Spania că lucrurile se vor regla, însă clubul a ajuns într-o situație fără precedent, nici măcar în epoca "Negoiță" nefiind atât de mari probleme financiare. În acest moment, s-a stabilit o Adunare Generală pentru 21 decembrie, însă PCH a ajuns la capătul răbdării. Fanii sunt convinși că patronii iberici nu au nicio soluție de redresare și nici măcar nu urmăresc acest lucru și au cerut ajutorul ambasadorului Spaniei la București.
"Pabl0 Corta0 vrea să bage 5 milioane, dar n-are bani să asigure prezența unui staff medical pentru meciul de Cupă de sâmbătă... Există riscul să pierdem cu 0-3 la masa verde, iar peste câteva zile urmează să rămânem fără 6 puncte din 9, pentru că spaniolii n-au fost în stare să plătească niște datorii. Dar asta contează prea puțin pentru actualii stăpâni ai lui Dinamo. Ei se țin de convocări pentru 21 decembrie. Să le spună cineva acestor tractoriști că pe 21 Decembrie am mai ieșit o dată în stradă și nu ne-a putut opri nici Securitatea, nici USLA, nici toată Armata Comandantului Suprem.
SOLICITĂM SPRIJINUL AMBASADORULUI Spaniei la București, Excelența Sa Manuel Larrotcha Parada! Situația creată prin înșelătoria pusă la cale de un grup de cetățeni spanioli poate scoate în stradă zeci de mii de români. Comunitatea dinamoviștilor numără câteva milioane de suporteri în România, iar comunitatea românilor din Spania depășește 1 milion de conaționali. SUNTEM PESTE TOT! ÎI INVITĂM PE CÂINI să trimită textul acestei postrări și orice alt comentariu prin care solicităm sprijinul Excelenței Sale, pe adresa: emb.bucarest@maec.es.
Solicităm autorităților din România și din Spania să se sesizeze în legătură cu escrocheria care se pune la cale de către acest grup organizat ce provine din Spania, o afacere cu iz de spălare a banilor. E plină presa iberică de articole rasiste la adresa românilor în ultimele decenii. Excelența voastră, așa cum nouă nu ne place să fim arătați cu degetul pe nedrept din cauza unor infractori rătăciți prin Madrid, nici dumneavoastră nu v-ar plăcea ca spaniolii să fie numiți hoți și șarlatani din cauza unei grupări de iberici rătăcită prin România.
Din păcate, aceasta este prima implicare spaniolă în sportul românesă (pentru că investiție nu o putem numi) și este o rușine pentru întreaga Spanie. Dacă lucrurile nu se vor îndrepta, vom face tot ce putem pentru ca toată Planeta să afle cine sunt de fapt marii tâlhari, cine sunt impostorii cu acte, care este nația lor și pe unde încearcă să se ascundă", a scris PCH pe Facebook.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo