Întâlnirea decisivă Rednic - Dinamo. Anunțul făcut de antrenor la intrarea în ședință
Publicat 01/10/2021 la 11:12 GMT+3
Mircea Rednic a sosit la sediul clubului Dinamo, în această dimineață, pentru a pune la punct ultimele detalii din contractul său. "Puriul" s-a declarat optimist că va semna înțelegerea cu formația din Ștefan cel Mare.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Dinamo nu are încă antrenor. Mircea Rednic nu a mai mers, joi după-amiază, la întâlnirea pe care o avea programată cu șefii din Ștefan cel Mare. Tehnicianul are noi cerințe care trebuie aprobate de conducerea clubului.
Oficialii din Ștefan cel Mare au anunțat încă de miercuri că Rednic va reveni la formația sa de suflet, dar ieri lucrurile au luat o nouă turnură. Iuliu Mureșan a declarat la Digi Sport că antrenorul i-a comunicat câteva cerințe noi pe care vrea ca cei din conducerea clubului să i le accepte înainte ca el să semneze.
CITEȘTE ȘI:
Întâlnirea decisivă Rednic - Dinamo
Părțile trebuiau să se întâlnească ieri pentru a discuta, dar tehnicianul a anulat ședința, invocând motive personale. Totuși, azi, la ora 11:30, Rednic a sosit la sediul clubului, unde urmează să discute utlimele detalii din contract.
"Normal ar fi să semnez. Vorbim mai mult când ies", a spus Rednic la intrarea în sediul clubului Dinamo, pentru Gazeta Sporturilor.
Dacă Rednic nu va semna azi, pe bancă la partida cu UTA (sâmbătă, ora 16:30) va sta tot interimarul Colceag. De altfel, fostul portar a venit și el azi la sediul clubului pentru a discuta cu șefii.
Promo
Promo