Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Nu va fi un simplu stadion!" Veste mare pentru Dinamo despre noua arena! Unde se va construi

Irina Aldea

Publicat 07/03/2021 la 09:19 GMT+2

Dorința "câinilor" de a avea un stadion modern urmează să prindă tot mai mult contur în perioada următoare, asta pentru că au fost deja dezvăluite noi informații despre construcția arenei.

Stadion Dinamo București

Credit imagine: Eurosport

Steaua și Rapid nu vor mai fi singurele echipe de tradiție din București care vor beneficia de arene noi. Visul lui Dinamo privind arena pe care va evolua urmează să se îndeplinească. Fostul președinte al Clubului Sportiv Dinamo, George Cosac, a oferit ultimele detalii despre construcția noii arene, care va fi ridicată pe locul actualei arene din Ștefan cel Mare.
Până acum, varianta cea mai probabilă era ca noul stadion al lui Dinamo să fie ridicat pe vechiul velodrom, dar această opțiune nu mai este luată în calcul în prezent. Cosac a spus că Dinamo nu va avea la dispoziție doar stadionul pentru antrenamente și meciuri, dar și un întreg complex sportiv, construit în Ștefan cel Mare.

Dinamo va avea stadion ultra-modern în Ștefan cel Mare

"Velodromul n-a fost o piedică [în calea construirii stadionului]. Au existat câteva proiecte prin care respectivul velodrom să fie demolat și să se construiască stadionul în acea zonă. Lucrurile stagnează. Va fi un complex sportiv, nu doar un stadion. Dacă până anul trecut balanța înclina în a se construi în zona velodromului, cred că lucrurile sunt 50-50% acum. S-ar putea construi chiar pe amprenta vechiului stadion", a spus George Cosac, pentru Gazeta Sporturilor.
În primă fază, stadionul din Ștefan cel Mare a fost inclus în schema pentru EURO 2020, dar lucrările nu au mai continuat, iar arena a intrat sub responsabilitatea Centrului Național de Investiții. Lucrările la noul stadion vor începe în momentul în care va fi stabilit proprietarul arenei.
"Încă nu s-au terminat procesele. Judecătorul încă n-a dat sentința definitivă. Există un dosar pe rol la DNA, nici acela nu e finalizat, dar eu cred că în cel mai scurt timp se vor termina aceste lucruri, în așa fel încât să se poată construi un complex sportiv. Complexul Sportiv va conține sală de tir, de haltere, de lupte, de box. Nu va fi un simplu stadion al fotbalului. Majoritatea disciplinelor sportive din cadrul clubului vor avea de câștigat”, a mai spus George Cosac pentru aceeași sursă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo