Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Răstunare de situație! Transferul lui Haruț la FCSB a picat în miez de noapte

Cosmin Cioboata

Actualizat 10/01/2021 la 16:39 GMT+2

Transferul lui Denis Haruț la FCSB a picat azi-noapte, la puțin timp după ce fundașul lui FC Botoșani declara că s-a înțeles cu "roș-albaștrii" și este bucuros de pasul făcut în carieră.

Denis Haruț

Credit imagine: facebook

Denis Haruț a anunțat aseară că s-a înțeles cu FCSB, după o ședință de câteva ore desfășurată la baza din Berceni a clubului. În cele din urmă, se pare că fundașul de 21 de ani n-a ajuns la un numitor comun cu conducerea "roș-albaștrilor" și s-a întors la Botoșani, anunță gsp.ro.
Deși FCSB și FC Botoșani s-au înțeles asupra sumei de transfer, internaționalul de tineret român n-a fost de acord cu oferta clubului bucureștean, iar negocierile au picat în miez de noapte.

Transferul lui Haruț la FCSB a picat în miez de noapte

"Telenovela" Haruț părea că s-a încheiat în sfârșit aseară. Chiar tânărul fundaș confirmase că a finalizat transferul la FCSB, în schimbul a 700.000 de euro și unui procent de 20% de care FC Botoșani va beneficia dintr-un viitor transfer.
Potrivit sport.ro, negocierile de aseară dintre Haruț și oficialii FCSB-ului s-au întins pe durata a 5 ore.

Prima reacție a lui Haruț, după ce a anunțat că a semnat cu FCSB

Haruț a anunțat aseară că a semnat cu FCSB și a oferit o primă reacție, la baza din Berceni a clubului:
"Au mai fost câteva detalii de pus la punct, acum s-a rezolvat tot. Mă bucur că am semnat. Este un moment foarte important al carierei mele. Am trăit cu intensitate aceste momente. E un pas înainte, sper să arăt ce am arătat și la Botoșani.
Sunt pregătit să joc pe orice post. Sper să nu dezamăgesc. Mă simt mai bine pe poziția de fundaș central. Aștept cu nerăbdare acum să încep treaba aici. Eu nu am teamă de critici, sunt foarte puternic", a spus Denis Haruț, noul jucător al FCSB-ului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo