Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo a făcut 7 transferuri în această săptămână! Anunțul oficial al clubului

Bianca Dumitru

Actualizat 04/09/2021 la 16:00 GMT+3

Dinamo a scăpat de interdicția la transferuri și a realizat deja primele mutări. Oficialii din Ștefan cel Mare sunt hotărâți să întărească echipa înainte de reluarea Ligii 1, așa că poartă în continuare discuții pentru semnarea unor jucători. Mirko Ivanovski este următorul fotbalist care va semna cu Dinamo.

Dinamo

Credit imagine: facebook

UPDATE / Oficialii lui Dinamo i-au prezentat astăzi pe Constantin Nica, Răzvan Popa, Gabriel Torje și Cosmin Matei, care au semnat cu echipa din Ștefan cel Mare după ridicarea interdicției la transferuri.
În cadrul unei conferințe de presă, directorul executiv al clubului, Iuliu Mureșan, a declarat că încă 3 jucători sunt așteptați la Dinamo în următoarele zile.
"Mai sunt doi jucători care au semnat și vin mâine seară. Mai e un fotbalist care nu a semnat încă, dar vine astăzi și el. Vor fi deocamdată șapte jucători, dar campania de transferuri nu se termină aici neaparat", a declarat Mureșan.
Cei doi fotbaliști care vor sosi mâine la echipă sunt Plamen Iliev, care a mai evoluat în Liga 1 la Astra și FC Botoșani, și Mirko Ivanovski, fost jucător la CFR Cluj și Astra.

După ce a scăpat de interdicția la transferuri, Dinamo a realizat mai multe mutări, oficialii clubului căutând să-i întărească lotul lui Dario Bonetti înainte de reluarea Ligii 1. Astfel, după mutările lui Constantin Nica și Răzvan Popa, șefii din Ștefan cel Mare au ajuns la o înțelegere și cu Mirko Ivanovski, atacant în vârstă de 31 de ani.
Potrivit GSP, macedoneanul, care a mai evoluat în România la Astra și CFR Cluj, va semna astăzi cu Dinamo, acest transfer urmând a-i rezolva una dintre cele mai mari probleme lui Bonetti, care își dorea un atacant.
Ivanovski va ajunge în Ștefan cel Mare din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit la începutul lunii iulie de Diosgyor, echipă din campionatul Ungariei. Fotbalistul a mai jucat, de-a lungul timpului, printre altele, la Slavia Praga, Videoton, Boluspor și Hajduk Split.
După atacantul macedonean, Dinamo este aproape de a semna și cu Cosmin Matei, cu care oficialii clubului au ajuns deja la un acord, dar și cu Gabriel Torje, care este aproape de revenirea în Ștefan cel Mare.

Dinamo s-ar putea despărți de Deian Sorescu

Deian Sorescu este unul dintre cei mai buni jucători de la Dinamo. Căpitanul din Ștefan cel Mare a reușit câteva prestații bune în acest început de sezon, considerându-se că transferul său ar ajuta mult clubul din punct de vedere financiar. Sorescu, lider în clasamentul golgeterilor din Liga 1, este aproape de a pleca în Polonia.
Potrivit jurnalistului Pawel Kielbus, Legia Varșovia îl vrea pe fotbalistul de 24 de ani, oficialii clubului polonez ajungând deja la un acord cu cei de la Dinamo în privința mutării lui Sorescu, care este dorit și de FCSB, roș-albaștrii făcând deja o ofertă.
"Legia este foarte aproape să îl transfere pe Deian Sorescu de la Dinamo. Știu din surse sigure că au fost făcute două oferte: 700.000 de euro plus procente dintr-un viitor transfer sau un milion de euro pe loc. Părțile sunt aproape să bată palma", a spus Pawel Kielbus, citat de ProSport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo