Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo ajunge la 10 transferuri în această iarnă! Mutare de la o echipă de play-off

Romeo Ene

Actualizat 27/01/2022 la 15:24 GMT+2

Dinamo a făcut cel de-al 10-lea transfer al acestei perioade de mercato. Antoni Ivanov este noul jucător al "câinilor", însă nu va fi ultima mutare pregătită de dinamoviști.

Antoni Ivanov a semnat cu Dinamo

Credit imagine: facebook

Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, a confirmat pentru Digi Sport transferul mijlocașului bulgar în Ștefan cel Mare.
Dinamoviștii discutau cu jucătorul de câteva săptămâni, iar la un moment dat negocierile păreau că au intrat în impas din cauza faptului că jucătorul nu își dorea să meargă la un club sub formă de împrumut.
În cele din urmă, situația s-a rezolvat, iar Ivanov vine la Dinamo pentru a se lupta pentru un post de titular la centrul terenului cu Alexandru Răuță, Balthazar Pierret, Cătălin Carp și Jonathan Rodriguez.

Ivanov la Dinamo

Laurențiu Reghecampf i-a transmis jucătorului faptul că nu se bazează pe el, iar mijlocașul bulgar va ajunge în curtea lui Dinamo, conform spuselor lui Iuliu Mureșan: "Antoni va ajunge azi la București și va semna cu noi în orele următoare. El va veni la noi mai întâi sub formă de împrumut, cu o clauză de prelungire. Dar, ceea ce contează acum este că jucătorul va semna cu noi", a spus Mureșan, potrivit aceleiași surse.
Ivanov este familiarizat foarte mult cu fotbalul din România. El a venit în țara noastră în august 2018, la Gaz Metan Mediaș. În vara lui 2019 a fost cumpărat de Universitatea Craiova pentru 150.000 de euro, iar ulterior a fost împrumutat jumătate de sezon la Voluntari, pentru ca vara trecută să revină în Bănie.
2 goluri și 5 pase decisive în 41 de meciuri a reușit bulgarul pentru olteni. El a jucat în 9 meciuri pentru olteni în acest sezon.
Ivanov este al 10-lea transfer al dinamoviștilor în această iarnă, după Thomas Chesneau, Alin Buleică, Răzvan Patriche, Igor Jovanovic, Marius Tomozei, Balthazar Pierret, Cristiano Figueiredo, Jonathan Rodriguez și Dusan Celar.

Dinamo se pregătește de derby-ul cu FCSB

În Liga 1, Dinamo trece printr-o perioadă foarte slabă, reușind doar 3 victorii și 3 remize în primele 22 de etape ale stagiunii. În primul meci oficial din 2022, echipa lui Flavius Stoican a fost învinsă de FC Argeș, scor 2-1.
În următoarea etapă a campionatului, dinamoviștii, care ocupă penultima poziție a clasamentului, vor primi vizita celor de la FCSB, care sunt pe locul 2, având de 4 ori mai multe puncte acumulate după 22 de runde.
Derby-ul dintre Dinamo și FCSB se joacă duminică, 30 ianuarie, iar trupa lui Flavius Stoican are nevoie disperată de puncte. Pentru a le obține, "câinii roșii" vor apela și la schimbarea echipamentelor. Dinamoviștii nu vor evolua în echipamentul tradițional, roșu, ci vor juca în negru, într-un echipament special, folosit pentru prima dată în acest sezon.
Programul Doar Dinamo București a anunțat prin intermediul paginii sale de Facebook că jucătorii lui Flavius Stoican vor purta în meciul cu FCSB tricouri negre pe care sunt inscripționate numele a 2.000 de suporteri cotizanți.
Decizia a fost luată în condițiile în care Dinamo o învingea pe FCSB, pe 16 februarie 2020, scor 2-1, după ce evoluase într-un echipament roșu, pe care era inscripționat numele membrilor DDB.
picture

Lucian Goian, analiză obiectivă a fotbalului românesc, în ziua în care se reia Liga 1

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo