Astfel, trupa lui Dario Bonetti a ajuns la 8 achiziţii în doar câteva zile, transferuri realizate imediat după ridicarea interdicţiei. Gabriel Torje, Răzvan Popa, Constantin Nica şi Cosmin Matei sunt ceilalţi jucători care au venit la Dinamo în această pauză competiţională.
Iuliu Mureşan, administratorul special al clubului, a anunţat astăzi că există discuţii pentru aducerea unui singur jucător, iar ulterior campania de transferuri va fi încheiată.
Dinamoviştii au fost foarte aproape de a-l semna pe Cătălin Carp, dar transferul moldoveanului a picat într-un final.
Romanian Liga I
Sorin Colceag, discurs dur după Craiova - Dinamo. "Du-te, tată, acasă dacă n-ai chef să muncești"
ACUM 17 ORE

Campania de transferuri a dinamoviştilor, aproape încheiată

Iuliu Mureşan, prezent la conferinţa de presă care a avut loc astăzi, i-a prezentat pe cei 4 jucători, precizând că va mai veni maxim un jucător în Ştefan cel Mare: "Campania de transferuri nu pot să zic că s-a încheiat, 90% s-a încheiat, mai avem discuții cu un singur jucător, pe un anumit post. Eu sunt mulțumit de jucătorii aduși, urmează că ei să confirme în fiecare zi la antrenamente și în joc, când vor fi titulari sau vor intra în teren. Plamen Iliev îl cunoaștem, a fost la Razgrad în ultima perioadă, o echipă bună din vecini, a jucat la Astra, îl știm și de la Ludogorets. Cu Mirko am lucrat la CFR, a fost în România, între timp a devenit cetățean bulgar, este comunitar.
Pe Cătălin Itu îl cunosc de la Cluj și Dej, îl cunosc și pe tatăl lui de mulți ani, este tânăr, remarcat în ultimii ani, a apărut în fotbal, titular în Liga I. Ca mijlocaș, a dat goluri și pase de gol. Cătălin Țîră este unul dintre jucătorii talentați, sper să își valideze talentul și la noi, sper să fie bine fizic, poate este o mică problemă la început. Așa cum a dat gol în secunda 30, noi îl așteptăm încă 30 de secunde, când va juca. Îi cunoașteți, aveți toate informațiile, le urăm bun venit și sperăm că alături de ei, să facem un grup unit, puternic, se vede la antrenamente experiență în plus, maturitatea jucătorilor, cand au venit cei noi, sper să obținem rezultate, să fim feriți de orice fel de griji.
https://i.eurosport.com/2021/09/09/3215819.png
Nu pot să mai spun cu cine semnăm, cu două transferuri au fost încurcături, se propun jucători, sunt mulți rămăși liberi, din diverse motive, pe unii îi cunosc, mă consult cu antrenorii, vedem dacă mai aducem un jucător, mai mult de unul nu cred, putem consideră că s-a încheiat campania. Dacă vine unul bun și avem resurse, atunci îl aducem", a declarat Mureşan la conferinţa de presă.
De asemenea, conducătorul dinamoviştilor a prefaţat derby-ul cu FCSB, care va avea loc duminică, însă este încrezător în forţa lui Dinamo, care s-a întărit după ridicarea interdicţiei la transferuri: "Lotul celor de la Fcsb este foarte bun, noi am imbuntatit lotul, cu transferurile făcute, au avantajul că sunt mai omogeni, se cunosc mult mai bine, nu au făcut multe transferuri, noi avem dezavantajul că nu suntem omogeni, dar foarte repede vom fi un grup unit, la antrenamente am văzut asta, vor fi determinați și ai noștri vor fi mai determinați decât cei de la Fcsb, sper că vom obține un rezultat bun".
Cum ar putea arăta noua echipă a lui Bonetti: Iliev - Nica, Giafer, R. Popa, St. Filip - C. Matei, Răuță, Itu - Torje, Ivanovski, Sorescu
Romanian Liga I
Jucătorii echipei Dinamo sunt cu moralul la pământ! Cum a comentat Sorescu umilința cu U Craiova
ACUM 17 ORE
Romanian Liga I
Universitatea Craiova – Dinamo 5-0. Gruparea din Ștefan cel Mare este într-o situație horror
ACUM 18 ORE