CFR Cluj a avut un parcurs dezamăgitor în cupele europene, obținând doar calificarea în grupele Conference League, iar de aici până la un adevărat scandal a fost numai un pas. Imediat după înfrângerea din returul cu Steaua Roșie Belgrad din play-off-ul Europa League, Marius Șumudică a fost demis.
Problemele CFR-ului nu s-au legat neapărat de rezultatul din dubla cu sârbii, ci au fost cauzate și tensiunile dintre oficialii echipei, care și-au împărțit pumni după meciul de aseară din Gruia. În plus, pe lângă Șumudică, au fost demiși din funcții și Marius Copilu, președintele clubului, dar și Ionuț Ivașcu, juristul firmei care administrează CFR Cluj.
Conform contractului, CFR este obligată să-i plătească despăgubiri uriașe lui Șumudică, iar tocmai acest lucru i-a deranjat pe oamenii cu banii de la campioana României. Potrivit prosport.ro, șefii din Gruia nu știau că în contractul lui Șumi era stipulată o clauză care prevede plata unei sume consistente în cazul în care antrenorul este demis în timpul mandatului.
Romanian Liga I
Denis Alibec, dorit în Turcia și Rusia! Ce le-a transmis șefilor de la CFR Cluj
IERI LA 11:01
Sursa citată notează că patronajul ar fi cerut ca în contractul lui Șumudică să nu fie trecută o astfel de clauză, pentru a-l putea da afară pe antrenor fără să-i achite compensații financiare în cazul în care nu duce echipa măcar în grupele Europa League.
Doar că Marian Copilu și Ionuț Ivașcu au trecut peste ordinele primite de sus și au acceptat condițiile puse de Șumudică. În momentul în care s-a hotărât demiterea tehnicianului, adevărul a ieșit la iveală, astfel că și cei doi oficiali au plătit cu postul.

DAN PETRESCU A BĂTUT PALMA CU CFR CLUJ

Șefii CFR-ului s-au mișcat foarte repede, iar Dan Petrescu va sosi azi la Cluj pentru a semna contractul, iar de la 18:00 va susţine primul antrenament. Mai sunt de pus la punct doar mici detalii, astfel că în proporţie de 99% el va fi noul antrenor al grupării ardelene.
De notat că Dan Petrescu a avut pe masă în ultima perioadă două oferte - una din Rusia şi una din partea lui Burleanu, care îl voia în locul lui Rădoi la naţională -, dar fostul internaţional a preferat CFR-ul, acolo unde a reuşit cele mai mari performanţe din cariera de antrenor.
Dan Petrescu a mai antrenat CFR-ul în două rânduri, cucerind 3 titluri de camăioană. El a fost desemnat cel mai bun tehnician român în 4 rânduri: 2008, 2009, 2011 şi 2019.
În plus, campioana este aproape și de readucerea lui Mihai Bordeianu, iar revenirea lui Dan Petrescu a contat enorm în convingerea fotbalistului să accepte să se întoarcă în Gruia. Pe lângă Bordeianu, șefii clubului i-au promis lui Dan Petrescu încă 2-3 jucători în viitorul apropiat.
Romanian Liga I
FCSB, remiză cu Mioveni, într-un amical. CFR a avut viaţă grea cu o echipă de liga a 4-a spaniolă
15/01/2022 LA 13:09
Romanian Liga I
Un titular de la CFR Cluj și-a prelungit contractul! Lovitura dată de echipa lui Dan Petrescu
13/01/2022 LA 09:10