Eurosport
Dan Petrescu nu cedează în fața conducerii lui CFR Cluj: "Cum să renunț la clauză? Care e motivul?"
De
Publicat 19/09/2022 la 22:12 GMT+3
Dan Petrescu a vorbit la finalul partidei FC Argeș-CFR Cluj despre întâlnirea pe care urmează să o aibă cu patronul echipei. Antrenorul campioanei a declarat că nu are de gând să renunțe la clauza sa de reziliere, atâta timp cât se află sub contract cu CFR Cluj.
Dan Petrescu
Credit imagine: Getty Images
CFR Cluj a câștigat luni seară pe terenul celor de la FC Argeș, scor 1-0, grație golului marcat de Mario Camora. Cu toate acestea, la finalul partidei de la Pitești, cel mai discutat subiect a fost cel legat de posibila plecare a lui Dan Petrescu din Gruia.
Relația dintre antrenorul campioanei și conducerea clubului s-a deteriorat, dar Petrescu nu are de gând să cedeze. Acesta a confirmat că urmează să aibă o întâlnire cu Neluțu Varga, dar nu are de gând să renunțe la clauza de reziliere din contractul său:
"Nu răspund nimic, nu mă interesează. E părerea lui. Eu nu pot să vorbesc decât despre meciul cu Argeș. Posibil să am o discuție, mâine sau poimâine, să vedem programul. Nu vorbesc despre acest subiect.
Dacă-s antrenorul lui CFR și mai am doi ani contract, ce să fie? Cum să renunț la clauză? Care e motivul? Antrenorii dinaintea mea au renunțat? Ei trebuie să știe că eu dacă-s antrenor, sunt antrenor.
În toată lumea există contracte. Am un contract, trebuie respectat. Eu nu vreau să comentez ce spune dânsul. Eu vorbesc despre mine și despre echipă", a declarat Dan Petrescu la Digi Sport.
Citește și:
Dan Petrescu va avea o discuție cu patronul lui CFR Cluj
Zilele următoare, Dan Petrescu va avea o discuție cu patronul lui CFR Cluj, acolo unde se va decide viitorul acestuia la clubul din Gruia. Neluțu Varga a declarat că echipa se află pe minus în acest moment, calificarea în grupele Conference League din acest sezon neacoperind bugetul clubului:
"Eu nu l-am dat afară, nici nu m-am gândit la asta. Va fi o discuție decentă. Nu e cazul de divorț. Nu pot să vă spun așa, pentru că nu am făcut un calcul la virgulă, dar cert e că nu și-a acoperit bugetul.
Deocamdată sunt pe minus, pe minus cu zeci de milioane. Nu cu un milion, două. El nu mi-a făcut nicio bucurie! Mai mult de faptul că a luat titlul și atât. La noi și când luam titlul era pagubă. Dacă dorește să plece, să renunțe la clauza pe care o are. Aștept campionatul și accederea în primăvara europeană!", a spus patronul celor de la CFR Cluj pentru PRO TV.
Promo
Promo