Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Universitatea Craiova a făcut al doilea transfer al iernii! Un internațional macedonean, noul jucător al lui Neagoe

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 12/01/2023 la 19:56 GMT+2

După ce l-au achiziționat pe Alexandru Ișfan de la FC Argeș, oltenii au anunțat joi seara al doilea transfer al iernii, reușind să îl aducă în Bănie pe internaționalul macedonean Gjoko Zajkov, care evoluează pe postul de fundaș central.

Gjoko Zajkov, foto Facebook UCV

Credit imagine: facebook

Articol scris de Maria Olteanu
Universitatea Craiova a reușit la mijlocul acestei săptămâni să perfecteze a doua mutare pe piața transferurilor din această pauză de mercato.
Oltenii au obținut semnătura internaționalului macedonean Gjoko Zajkov, jucător de 27 de ani care evoluează pe postul de fundaș central, dar care poate acoperi și benzile.
Stoperul a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane și jumătate cu trupa din Bănie și se va alătura lotului oltenilor în cursul zilei de vineri, atunci când va începe antrenamentele din Antalya sub comanda lui Eugen Neagoe, noul tehnician al juveților.
Zajkov are meciuri în naționala Macedoniei de Nord, iar ultima dată a evoluat la Vorskla Poltava.
CITEȘTE ȘI:

Universitatea Craiova face al doilea transfer al iernii

Refuzați de Hermannstadt pentru transferul lui Raul Opruț, oltenii s-au reorientat în afara SuperLigii și l-au curtat în Bănie pe macedoneanul Gjoko Zajkov, fotbalist cu 22 de prezențe la echipa națională.
Acesta este cel de-al doilea transfer al acestei perioade de mercato bifat de olteni, după Alexandru Ișfan, adus la începutul acestui an.
"Bine ai venit, Gjoko Zajkov!
Universitatea Craiova continuă campania transferurilor din această pauză competițională. Internaționalul macedonean Gjoko Zajkov a semnat cu Știința un contract valabil pe 2 ani și jumătate. Gjoko a ajuns în cursul zilei de astăzi în cantonamentul alb-albaștrilor din Antalya și va intra de mâine sub comanda lui Eugen Neagoe.
Noul nostru fotbalist cu peste 22 de meciuri în echipa națională a Macedoniei de Nord poate evolua atât fundaș central, postul său de bază, cât și fundaș de bandă.
El a jucat în prima parte a sezonului în Ucraina la Vorskla Poltava și în trecut la alte echipe precum RSC Charleroi, Rabtonicki Skopje și Levski Sofia. El va evolua cu nr. 26. Îi dorim lui Gjoko să aibă parte de cât mai multe performanțe la Știința!", se arată în comunicatul emis de olteni.
picture

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo