Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Veste bună pentru Mutu înainte de jocul împotriva Craiovei! Rapid a semnat cu jucătorul dorit în Serie A

Maria Olteanu

Publicat 21/05/2023 la 18:29 GMT+3

Cu o zi înainte de meciul cu Universitatea Craiova, Adi Mutu a primit o veste bună. Portarul titular al echipei sale, Horațiu Moldovan, a semnat prelungirea contractului cu trupa din Giulești.

Rapid, foto: Facebook Rapid

Credit imagine: facebook

Rapid se va întâlni cu Universitatea Craiova luni seara, de la ora 20:30, într-o partidă contând pentru runda a noua din play-off-ul SuperLigii.
Cu o zi înaintea acestui duel, rapidiștii au primit o veste bună, după ce goalkeeper-ul titular al echipei, Horațiu Moldovan, a decis să își prelungească înțelegerea cu clubul de la Podul Grant, până în 2025.
Deși a avut mai multe oferte pe numele său în ultima perioadă, unele chiar din Serie A, portarul de 25 de ani a fost convins să își pună semnătura pe un nou contract cu trupa vișinie.
"Rapid îl va avea pe cel mai bun portar din România până în 2025!", a fost mesajul transmis duminică după-amiaza de oficialii giuleșteni, pe pagina de Facebook.
CITEȘTE ȘI:

Rapid a semnat un nou contract cu Horațiu Moldovan

Rapid și-a asigurat serviciile lui Horațiu Moldovan, titularul de drept al postului de portar, pentru următorii doi ani. Goalkeeper-ul a ajuns la o nouă înțelegere cu clubul, până în 2025, după cum se anunță în comunicatul emis de oficialii echipei.
"Rapid și-a securizat poarta, reușind să îl convingă pe Horațiu Moldovan să prelungească contractul pentru încă un sezon.
Contractul ce expira în vara anului viitor a fost prelungit până în 2025, astfel că portarul echipei naționale a României va îmbrăca tricoul Rapidului pentru încă două sezoane", au adăugat oficialii Rapidului, cu o zi înainte de meciul cu Universitatea Craiova.
"Sunt foarte fericit că voi juca la cea mai iubită echipă din România, cu cei mai frumoși suporteri, încă doi ani, cel puțin. Mă simt foarte iubit și apreciat aici, mă simt acasă și acest lucru îmi dă energia necesară pentru a face lucruri mărețe, alături de colegii mei și de suporteri. Sunt sigur că ne vom bucura împreună și de trofee, cât de curând. Hai Rapid!", a fost primul mesaj al lui Moldovan, după ce a semnat prelungirea contractului.
De când evoluează în poarta Rapidului, Horațiu Moldovan a adunat 89 de partide, perioadă în care a primit 97 de goluri.
Înainte de a semna prelungirea cu Rapid, Moldovan a fost ofertat și din Serie A, acolo unde ar fi avut șanse mari să ajungă la vară.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo