Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bergodi ar putea pleca de la Rapid cu o sumă importantă! Clauza de reziliere a italianului

Eurosport
DeEurosport

Publicat 07/04/2024 la 16:10 GMT+3

Cristiano Bergodi este sub o presiune enormă, în urma rezultatelor dezastruoase din startul play-off-ului. După două înfrângeri în fața Farului și a Craiovei, Rapidul a fost învinsă categoric și de CFR, cu scorul de 4-1, chiar pe teren propriu.

Cristiano Bergodi (Rapid)

Credit imagine: facebook

Articol scris de Daniel Kerekes
CFR Cluj "a făcut legea" pe Giulești, în meciul din cadrul etapei a 3-a a play-off-ului Superligii. Ardelenii au intrat cu 4-0 la pauză, în urma unui hattrick al lui Daniel Bîrligea și a unui gol marcat de Cristi Manea, după o fază de toată frumusețea. Meciul s-a încheiat cu 4-1 pentur clujeni, după ce Rrahmani a marcat golul de onoare.
Ultimele rezultate ale giuleștenilor, care au ieșit definitiv din lupta pentru titlu, ar putea să ducă la o demitere a antrenorului Cristiano Bergodi, care are însă o clauză de reziliere importantă.
Conducerea Rapidului ar fi nevoită să plătească nu mai puțin de 200 de mii de euro italianului pentru a înceta colaborarea, cu un an înainte de încheierea înțelegerii, anunță Fanatik.
Citește și:

Bergodi, aproape de plecarea de la Rapid

Astăzi va avea loc o ședință a conducerii giuleștene pentru a lua o decizie în privința lui Bergodi, anunță GSP.ro. Rapidul riscă să piardă și ultimul obiectiv, calificarea în cupele europene, dacă va continua în același ritm.
În cazul în care tehnicianul italian va fi demis cu 7 etape înainte de finalul sezonului, Marius Șumudică ar putea deveni prima opțiune pentru banca Rapidului. Liber de contract după despărțirea de Gaziantep, fostul fotbalist al Rapidului este văzut ca un antrenor care poate redresa echipa:
"Șumudică a mai încins spiritele, nu e pe placul unora după ce declarații a dat, dar e un antrenor foarte bun și e capabil să scoată Rapidul din criză. S-ar mai stinge și văpaia care a început să mocnească tot mai mult și în rândul suporterilor, care l-ar vrea pe Șumi antrenor. E foarte posibil ca să se apeleze la el, pentru acest final de sezon dar și pentru următoarele două", susțin surse apropiate clubului.
Pe lista conducerii celor de la Rapid ar putea să apară și Dan Petrescu, cel care s-a despărțit la rândul său de Jeonbuk, echipă pe care a lăsat-o pe ultimul loc în campionatul Coreei de Sud. Totuși, "Bursucul" pare să fie mai aproape de o revenire la CFR Cluj, decât de a semna cu Rapidul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo