Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simulare Eurosport | Cine se califică în play-off, dacă în 2024 se repetă rezultatele din tur. Luptă de foc pentru TOP 6

Maria Olteanu

Publicat 22/12/2023 la 23:34 GMT+2

Anul 2023 a ajuns la final în Superliga României după disputarea ultimului meci din cadrul etapei a 21-a. Dinamo și FC Voluntari au tras cortina peste această rundă și peste acest an calendaristic, iar Eurosport.ro a realizat o simulare a modului în care ar putea arăta clasamentul la finalul sezonului regulat, care va aduce o luptă pe muchie de cuțit în zona locurilor de play-off.

Nicușor Bancu în U Cluj - Universitatea Craiova.

Credit imagine: Eurosport

Vineri seara Superliga României a luat pauză, etapa cu numărul 21 ajungând la finală. În ultima zi înaintea pauzei competiționale de iarnă, ultimele două clasate au câștigat. FC Botoșani s-a impus în deplasare, pe terenul celor de la Oțelul Galați, în timp ce Dinamo a triumfat în prelungiri, de la punctul cu var, în fața celor de la FC Voluntari.
Ecuațiile în prima ligă a României au ajuns așadar la final pentru anul 2023, care se întrerupe după consumare a 21 de runde.
În 2024, începând cu mijlocul lunii ianuarie, competiția va reveni cu ultimele 9 etape din sezonul regulat, pentru a afla cum arată configurația play-off-ului și a play-out-ului, înainte de înjumătățirea punctelor și începerea luptelor pentru campionat, respectiv retrogradare.
După 21 de etape scurse din actuala stagiune, FCSB este campioana de iarnă, fiind detașată în fruntea ierarhiei la 8 puncte față de urmăritoarea de pe locul secund, CFR Cluj. În continuare, Universitatea Craiova ocupă podiumul, cu un punct peste Rapid, care este pe 4. În TOP 6 se mai află acum Sepsi și Farul, campioana României fiind chiar la egalitate de puncte cu FC Hermannstadt, care este pe locul 7.

Simulare Eurosport | Luptă pe muchie de cuțit pentru ultimul loc de play-off

Eurosport.ro a realizat o simulare a clasamentului din anul 2024, în cazul în care cele 9 etape rămase de disputat din sezonul regulat vor aduce rezultate identice cu cele înregistrate de cele 16 echipe în turul sezonului regulat.
În momentul de față calculele sunt foarte dificile, multe echipe dorindu-și accederea în play-off. Rezultatele de până acum au arătat și ele că orice este posibil, iar lupta va fi extrem de strânsă până la ultimele meciuri din etapa 30.
Simulând rezultatele meciurilor rămase de disputat în 2024, în TOP 6, comparativ cu configurația actuală a ierarhiei, ar exista o singură modificare: Sepsi, aflată acum pe locul 5, ar merge în play-out, Hermannstadt fiind echipa care ar urca în play-off.
Dacă în 2024 s-ar reitera rezultatele înregistrate în tur, Rapid ar fi formația care ar acumula cele mai multe puncte în următoarele luni, 21 din 27 posibile. Această performanță ar urca trupa din Giulești în clasament, care ar termina sezonul pe locul secund.
La polul opus, din partea superioară a clasamentului, Universitatea Craiova este echipa care ar strânge cele mai puține puncte, 9 din 27, așa că ar tremura până pe final pentru play-off, urmând a prinde totuși, in-extremis, ultima poziție în TOP 6.
La modul general, echipa din Superligă care ar acumula cele mai puține puncte în 2024, în etapele rămase de disputat, ar fi Dinamo, cu 3 din 27.
Citește și:

Clasamentul în Superligă acum, la finalul anului, după 21 de etape consumate

Clasament Superliga, etapa 21

Cum ar arăta componența play-off-ului dacă se repetă rezultatele din tur

Potrivit simulării realizate de Eurosport.ro, în play-off ar fi 5 dintre echipele care s-au calificat și în play-off-ul sezonului trecut.
Singura noutate ar fi reprezentată de Hermannstadt, care i-ar lua locul lui Sepsi în sextetul fruntaș.
FCSB ar mai câștiga în meciurile rămase încă 15 puncte și ar termina sezonul regulat tot prima, cu 59 de puncte. Ecartul față de locul secund ar fi mai mic, de doar 5 puncte, Rapid urmând în ierarhie, cu 54 de puncte. Tot aproape ar ține și CFR Cluj, cu 53 de puncte, locul 4, ocupat de Farul, fiind la 9 puncte distanță.
Universitatea Craiova ar termina ultima înaintea play-off-ului, cu 43 de puncte, unul mai mult decât U Cluj, care, cu 42 de puncte, ar rămâne în play-out.
Cum ar arăta TOP 6 în sezonul 2023-2024:
  • 1. FCSB - 59 de puncte
  • 2. Rapid - 54 de puncte
  • 3. CFR Cluj - 53 de puncte
  • 4. Farul - 44 de puncte
  • 5. Hermannstadt - 44 de puncte
  • 6. Universitatea Craiova - 43 de puncte
Cum ar arăta clasamentul la intrarea în play-off, după înjumătățirea punctelor:
  • 1. FCSB - 30 de puncte*
  • 2. Rapid - 27 de puncte
  • 3. CFR Cluj - 27 de puncte*
  • 4. Farul - 22 de puncte
  • 5. Hermannstadt - 22 de puncte
  • 6. Universitatea Craiova - 22 de puncte*
* - echipa a beneficiat de rotunjire
Cum ar arăta play-out-ul în 2023 - 2024
  • 7. U Cluj - 42 de puncte
  • 8. Sepsi - 40 de puncte
  • 9. Oțelul - 38 de puncte
  • 10. FCU Craiova - 36 de puncte
  • 11. Petrolul Ploiești - 36 de puncte
  • 12. UTA - 36 de puncte
  • 13. Poli Iași - 35 de puncte
  • 14. FC Voluntari - 30 de puncte
  • 15. Dinamo - 19 puncte
  • 16. FC Botoșani - 16 puncte
Cum ar arăta clasamentul la intrarea în play-out, după înjumătățirea punctelor:
  • 7. U Cluj - 21 de puncte
  • 8. Sepsi - 20 de puncte
  • 9. Oțelul - 19 puncte
  • 10. FCU Craiova - 18 puncte
  • 11. Petrolul Ploiești - 18 puncte
  • 12. UTA - 18 de puncte
  • 13. Poli Iași - 18 puncte*
  • 14. FC Voluntari - 15 puncte
  • 15. Dinamo - 10 puncte*
  • 16. FC Botoșani - 8 puncte
* - echipa a beneficiat de rotunjire
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo