Preview Zenit - Spartak, duelul contrastelor din Rusia

Articol scris de Sebi Răducu

Rusia este o țară a pustiului, în care arta se pierde în istorie, istoria se pierde în timp și timpul se pierde în vastul spațiu ocupat de o țară care se întinde pe două continente. Marcată de o istorie dramatică și dură, care a adus atât mândrii, cât și tragedii, Rusia se poate lăuda oricând cu povești și cu exemple din care viitoarele generații să înțeleagă de unde vin și unde se îndreaptă.

Acest lucru se menține și în fotbal, care a atins o cotă ridicată în perioada URSS-ului și a devenit un instrument important de propagandă și de control al maselor, deoarece era singura alternativă viabilă celei în sectorul militar sau industrial. Deși nu au avut rivalitatea cluburilor din Moscova – a căror proximitate locală a dinamizat și mai mult fenomenul, Zenit și Spartak au întreținut o rivalitate destul de lungă, reușind să rămână alături de Lokomotiv, CSKA și Dinamo singurele echipe rusești care și-au menținut reputația câștigată în perioada sovietică.

Istoria clubului Zenit este ambiguă, deoarece sunt două variante pe care istoricii le văd ca entități separate, care au fuzionat la un moment dat, dar istoria fiecăruia exprimă cu sine o urmă de istorie a Rusiei din acele timpuri. Cel mai vechi predecesor al lui Zenit ar fi echipa Murzinka, fondată în 1914 și gazdă a stadionului Obukovsky. Clubul și arena au făcut față acestor vicisitudini istorice, supraviețuind primului război mondial, revoluției bolșeviste din 1917 și războiul civil rusesc în 1918 și 1922.Cealaltă echipă vine zona muncitorilor – una de vis pentru nomenclatura comunistă – al cărui nucleu de jucători se baza pe angajații Uzinei de Metal Leningrad. Aceea a purtat numele de Stalinets Leningrad din 1925, al cărei nume poate fi confundat cu mitul personalității al lui Stalin – dar a cărui origine este cea simplă, cunoscut de etimologi – fier ca metal.

Spartak Moscova poate fi considerată rătușca urâtă a cluburilor sovietice departamentale – dacă se spune așa. Într-o perioadă când agențiile guvernamentale de stat își construiau echipe proprii pentru un control și o manipulare socială mult mai eficientă în diferitele sectoare ale societății – armata (CSKA), miliția (Dinamo), căile ferate (Lokomotiv), auto (Torpedo). Spartak a fost fondată de un sindicat și de aia percepția publică a fost de echipă a poporului (un termen foarte important în terminologia comunistă)

Rădăcinile clubului Spartak se trag din sfera clubului sportiv Sokol – fondat în 1883 la Moscova ca efect al mișcării Sokol – o mișcare cultural-sportivă începută în Cehoslovacia, ce presupunea sinergia dintre o minte sănătoasă și un corp sănătos, importanța unei vieți bazate pe principii sănătoase și o educație implicită pe fundamente serioase. Clubul a fost redenumit Centrul Sportiv Moscovit în 1922 și apoi Presnya Roșie, format de Ivan Artemyev și Nikolai Starostin. Ultimul a fost un jucător important de fotbal și de hochei (în același timp) pentru sportul sovietic și asta l-a adus în cercuri selecte; una dintre situații l-a făcut să se întâlnească cu Alexandr Kosarev, secretarul Komsomol (Uniunea Tineretului Comunist) care vroia să își mărească influența în sport.

În noiembrie 1934, cu finanțare de la Promkooperatsiia, Kosarev i-a angajat pe frații Starostin să dezvolte o echipă de fotbal și s-o facă performanță pe termen mediu și lung. Echipa și-a schimbat denumirea în Spartak Moscova, inspirată de cartea personajului eponim Spartacus. Cei patru frați Starostin au jucat în echipa clubului, deși sunt trecuți ca și fondatori; aceștia au fost însă persecutați în anii 30 cu represalii de către autoritățile sovietice. În cărțile sale, Starostin spunea că a supraviețuit în închisorile de stat doar datorită reputației sale ca fotbalist la Spartak – un club recunoscut și apreciat de fani cu care s-a aflat în penitenciar. După reabilitarea politică, în 1954 a revenit la Spartak ca și manager.

Primul meci oficial jucat între cele două cluburi a avut loc în Cupa URSS, pe 8 august 1936, când echipa gazdă numită atunci Stanilets Leningrad (cunoscută azi ca și Zenit) a fost învinsă cu 0-3 de Spartak Moscova în optimile de finală ale competiției, în care moscoviții s-au oprit în sferturi. În toate competițiile. Zenit și Spartak s-au întâlnit de 154 de ori (44 victorii Zenit, 44 egaluri și 66 victorii Spartak, golaveraj 191 Zenit – 251 Spartak). Aici sunt incluse campionatele și cupele sovietice/rusești în care s-au întâlnit, iar singura finală în care s-au întâlnit a fost chiar la 3 ani după prima ciocnire tot în Cupa URSS, pe 12 septembrie 1939, când Stanilets (Zenit) a fost învinsă din nou (1-3) cu 3 goluri primite.

Ca trofee interne, Spartak are un avantaj net, câștigând în aproape 100 ani – 36 trofee (12 campionate sovietice și 10 cupe sovietice, 10 campionate rusești și 3 cupe ale Rusiei, 1 Supercupă a Rusiei).La nivel european, se poate lăuda că a atins sferturile de finală în fiecare competiție organizată de UEFA, iar în două cazuri a mers și mai departe ajungând în semifinale: 1993 – 1-0 și 1-3 cu cu Antwerp în Cupa Cupelor; 1998 – 1-2 și 1-2 cu Internazionale Milano în cupa UEFA

Cel mai bun moment european a venit în 2008, când au reușit să câștige Cupa UEFA (într-o finală cu Rangers la Manchester, cu 2-0) și Supercupa Europei (într-o finală la Monaco cu Manchester United, cu 2-1). Este primul și singurul club rusesc care a câștigat dubla cupa UEFA/Europa League – supercupa Europei, deoarece prima echipă din Rusia, câștigătoare cu Cupa UEFA cu 4 ani înainte – CSKA Moscova – a pierdut finala Supercupei în fata lui Liverpool.

Fiind la bază cluburile departamentale într-un sistem sovietic, orgoliile au fost la cote maxim în perioada lor de ascensiune, iar antrenorii nu sunt cei mai buni oameni de avut prieteni, mai ales că KGB-ul era o forță mare în orice domeniu al statului. Iar schimbările trebuiau aprobate de la centru, lucru care se întâmpla rar spre deloc din cauza motivului mai sus amintit. Din această cauză, ambele echipe au avut antrenori longevivi și diferiți

Derbiul dintre Zenit și Spartak l-a avut pe Konstantin Beskov ca antrenor de cele mai multe ori pe bancă, mai exact – de 24 de ori în fruntea echipei Spartak Moscova – la care a avut un mandat neîntrerupt de 11 ani între 1977 și 1988 – cel mai lung al unui manager la clubul moscovit). Beskov a fost una dintre cele mai importante nume sonore ale URSS-ului, el conducând echipa naționala la medalia de argint la Europenele din 1964 și medalia de bronz din 1980. Cu Spartak a reușit câștige campionatul de două ori în 1979 și 1987.

Antrenorul lui Spartak este la primul sa aventură în Rusia și la început de carieră – Domenico Todesco având doar 34 de ani; înainte de la Moscova, a fost principalul fraților de sponsor ai lui Zenit – Schalke, cu care a terminat pe locul 2 în primul sezon. Spre deosebire, Sergei Semak – managerul lui Zenit este un om călit cu luptele interne ale campionatului rusesc. El și-a petrecut ultimii trei din cariera de fotbalist la Zenit, cu care a ieșit campion de două ori ca apoi în 2012 să devină asistentul lui Spalletti și Villas-Boas la prima echipă; a reușit să fie interimar două etape.

În paralel, după ce a venit Villas-Boas a fost simultan și secundul lui Capello iar apoi al lui Slutsky la naționala mare a Rusiei, cu care a ajuns la turneul final din Franța – 2016. În acel an, Semak a avut și prima experiență individuală la o echipă de club – FC Ufa, pe care a dus-o în Europa League cu o clasare pe locul 6. În 2018, a revenit la Zenit, dar ca principal cu drepturi depline și a reușit din primul sezon să readucă titlul de campion al Rusiei în 2019. Referitor la duelurile cu Spartak, acesta are un palmares relativ echilibrat – în 6 meciuri a obținut 3 egaluri, 1 victorie și 2 înfrângeri – golaveraj 4-7).

Singurul antrenor român prezent pe banca uneia dintre cele două cluburi a fost Mircea Lucescu – cu Zenit în sezonul 2016-2017. Pentru bucureștean, clubul din St. Petersburg a fost primul după o perioadă de 12 ani ca manager la Șahtior Donețk – iar asta s-a văzut în diferența de rezultate și de mediu. Obișnuit cu succes din Ucraina – complicat de situația cauzată de conflictul și problema din Crimeea, a ales cea mai bună variantă care i s-a oferit. Din păcate, nu a fost cea mai bună variantă pentru ei, căci a terminat pe locul 3 în campionat și a ratat calificarea în Liga Campionilor, plus că singurul trofeu cu care se poate mândri din Rusia este o supercupă. În campionat, a întâlnit de două ori pe Spartak – pierzând cu 1-2 pe terenul lor și câștigând cu 4-2 pe teren propriu; în acel sezon, Spartak a ieșit campioană.

Având în vedere statutul celor două echipe, precum și a celorlalte cunoscute din perioada sovietică și rămase în prim-planul sportiv, mulți jucători au avut și au cariere longevive la un singur club beneficiind de un suport financiar întreținut de magnați ruși care-și consolidează puterea și inflluență în orice domeniu. Iar sportivul este o mână de lucru extrem de utilă, atunci când este exploatat cum trebuie. Dintre aceștia, pot fi enumerați Dmitri Radchenko, Vasili Kulkov (anii 90), Vladimir Bystrov (anii 2000).

Astfel, jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate într-un Derbi al Capitalelor, este Yegor Titov – cu 27 de partide și 6 goluri marcate (toate pentru Spartak). Acesta a jucat peste 300 de meciuri pentru Spartak după căderea URSS-ului și a devenit unul dintre cei mai longevivi jucători, precum Dasaev, Logofet, Netto, Rodionov, Simonyan sau Khusainov. Tot de la Spartak se regăsește jucătorul cu cele mai multe goluri marcate într-un astfel de deribi – Fyodor Cherenkov – 10 goluri marcate în 24 de meciuri. Acesta este cel mai longeviv jucător al lor – peste 500 de meciuri în toate competițiile în aproape 20 de ani de carieră începută la mijlocul anilor 60 la juniori continuată în anii 70 la seniori și încheiată odată cu căderea URSS-ului.

Cinci jucători români au îmbrăcat tricoul unei dintre cele două echipe. La Zenit St. Petersburg au fost legitimați Zeno Bundea și Daniel Chiriță, ultimul câștigat Cupa Ligii cu aceștia în 2003. La Spartak Moscova au jucat în aceeași perioadă trei români – Adrian Iencsi, Gabriel Tamaș și Florin Șoavă. O dată în istorie într-un derbi Zenit – Spartak au participat români în ambele echipe la cursul jocului; se întâmpla chiar într-o zi de 1 Mai 2004 – pe terenul Luzhniki – unde toți trei Iencsi, Tamaș și Șoavă au fost integraliști, iar Chiriță a intrat la oaspeții de la Zenit în minutul 63.