Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Steven Gerrard, după înfrângerea cu Kilmarnock: ”Jucătorii nu au făcut față presiunii!”

Vlad Dumitrescu

Actualizat 13/02/2020 la 12:09 GMT+2

Steven Gerrard se teme că Celtic și-a acontat deja titlul în Scoția după ce jucătorii săi ”nu au făcut față presiunii” în înfrângerea celor de la Rangers la Kilmarnock.

gerrard hagi

Credit imagine: Getty Images

Rangers a început 2020 cu speranțe mari, fiind încurajați de victoria importantă de pe Celtic Park din decembrie iar echipa lui Gerrard părea să aibă șanse reale la titlu. Totuși, doar șase săptămâni mai târziu, toate speranțele par să se fi năruit după înfrângerea cu 2-1 de la Kilmarnock. Rangers se află în acest moment la 10 puncte distanță de Celtic, chiar dacă cu un meci mai puțin. Situația nu este fără ieșire: Rangers se poate folosi de meciul în minus dar și de cele două derby-uri pe care le mai are de jucat cu Celtic pentru a forța o revenire, însă Gerrard s-a lăsat descurajat de atitudinea jucătorilor săi.
Rangers a deschis scorul prin Scott Arfield în prima repriză a meciului de la Kilmarnock, în care Ianis Hagi a fost titular pentru oaspeți, însă la fel ca în sezonul trecut, echipa lui Gerrard a cedat inițiativa și a pierdut într-un final partida cu 2-1.
”În a doua repriză, nu am făcut față presiunii. Nu am jucat ca o echipă care încerca să se lupte la titlu, ca o echipă care a venit aici să ia cele trei puncte. Realitatea este că Celtic se află la conducere. Acest lucru este cauzat de două aspecte - forma lor și faptul că noi nu am fost la nivelul la care ar fi trebuit după pauza de iarnă”, a afirmat Gerrard după meci.
”Dar eu sunt responsabil pentru acest lucru. Eu am format acest grup. Eu îi antrenez, sunt tacticile și deciziile mele. Așa că nu voi sta aici și voi da vina pe altcineva în afară de mine”, a completat englezul.
Gerrard a afirmat: ”Am avut toată încrederea când m-am gândit la primele șase luni ale sezonului că avem ce ne trebuie pentru a oferi măcar o luptă mai apropiată. Dar acum acest lucru pare extrem de dificil. În ultimele patru sau cinci săptămâni a dispărut de tot consistența, ceea ce este îngrijorător”.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo