Eurosport
Gaz Metan Mediaș a ajuns la minus 13 puncte în Liga 1! Ultima decizie luată de FRF
De
Publicat 07/04/2022 la 12:00 GMT+3
Clubul Gaz Metan Mediaş a fost depunctat din nou din cauza datoriilor neachitate, fiind ca și retrogradată.
Gaz Metan Medias
Credit imagine: Getty Images
Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat clubul Gaz Metan Mediaş, în ultima sa şedinţă, cu retragerea a două puncte din clasament din cauza faptului că nu s-a achitat de datorii în cazul jucătorului Sergiu Popovici.
''Popovici Sergiu Cristian vs. CS Gaz Metan Mediaş - Neexecutare Hotărâre CNSL - În temeiul art. 85.1.b din RD, se sancţionează clubul Gaz Metan Mediaş cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionatul de categoria cea mai ridicată, urmând ca, la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, echipei în cauză să i se scadă câte două puncte, respectiv, pentru perioada 17.03.2022-31.03.2022, s-au scăzut două puncte. Termen 27.04.2022'', se arată în comunicatul comisiei.
Gaz Metan Mediaș a ajuns la minus 13 puncte în play-out-ul Ligii 1
În urma acestei noi depunctări, Gaz Metan Mediaş rămâne în clasamentul play-out-ului pe ultimul loc cu minus 13 puncte.
Până acum, CS Gaz Metan Mediaş a fost sancţionată astfel prin deciziile Comisiei de Disciplină şi Etică din 11.02.2022 (2 puncte), 23.02.2022 (8 puncte), 02.03.2022 (4 puncte), 09.03.2022 (8 puncte), 16.03.2022 (2 puncte), 23.03.2022 (2 puncte), respectiv 23.03.2022 (8 puncte, speţe diferite, n. red.) şi 06.04.2022 (2 puncte), primele patru decizii venind înainte de play-out.
De asemenea, Comisia a amendat miercuri clubul Academica Clinceni cu 3.000 de lei şi i-a acordat un termen de graţie de cinci zile pentru achitarea integrală a datoriei faţă de jucătorul Florin Gardoş (neexecutare hotărâre CNSL).
Fundaşul Costinel Tofan (FC Argeş) a fost suspendat două jocuri şi amendat cu 3.000 de lei, iar Bradley Diallo (FC U Craiova) a fost sancţionat cu suspendare pentru un joc şi penalitate sportivă de 740 de lei, pentru cartonaşele roşii primite în etapa a treia din play-off, respectiv play-out.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo