Șansele lui Inter să-l transfere pe Messi au crescut semnificativ! Ce a făcut starul Barcelonei

În ultima vreme s-a tot discutat despre posibilul transfer al lui Lionel Messi la Inter, iar ultima veste din presa italiană nu poate decât să-i bucure pe fanii de pe Giuseppe Meazza. Potrivit jurnalistului Marco Barzaghi, starul Barcelonei și-ar fi cumpărat o casă în Milano, exact vizavi de sediul "nerazzurrilor".

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Vestea a venit la puțin timp după ce presa internațională a anunțat că tatăl lui Messi, Jorge, și-a achiziționat la rândul său o casă în Milano, pe care a transformat-o în sediu de rezidență. Barzaghi, de la Sport Mediaset, a informat că noua casă a lui Leo Messi este localizată pe Via Liberazione, la câțiva pași de sediul lui Inter.
Contractul lui Lionel Messi cu Barcelona expiră în vara anului viitor, iar până acum jucătorul nu a ajuns la un acord cu conducerea clubului pentru prelungirea înțelegerii. Atât Messi, cât și oficialii Barcei au declarat că doresc să colaboreze în continuare, dar recent s-a scris despre un posibil transfer al starului argentinian la Inter.

Messi ar putea câștiga 280 de milioane de euro la Inter, în următorii 4 ani

În urmă cu o săptămână, Gazzetta dello Sport a venit cu o nouă ipoteză. După ce, inițial, cei de la Inter au negat posibilitatea ca Messi să ajungă în Serie A, considerând totul o fabulație a presei, cel mai important cotidian din peninsulă a lansat o ipoteză uluitoare.
Messi ar putea ajunge în vara anului viitor în Serie A la Inter din postura de jucător liber de contract. Potrivit jurnaliștilor italieni, salariul lui Messi ar urma să întreacă orice imaginație: 260 de milioane de euro pentru 4 ani de contract cu formația milaneză.
Problemele din ultima vreme din sânul echipei catalane l-ar putea determina până la urmă pe argentinian să accepte o nouă provocare pe finalul carierei sale, iar Inter va fi pregătită în momentul deciziei sale finale.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo