Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mihăilă, la Atalanta! Gazzetta dello Sport: "Azi face vizita medicală, mâine are primul antrenament"

Cristian Mihală

Publicat 31/01/2022 la 09:08 GMT+2

Valentin Mihăilă va semna azi cu Atalanta și se va lupta pentru un loc de Champions League, în Serie A. Trupa lui Gasperini îl va lua sub formă de împrumut, pentru ca în vară să aibă opțiunea de transfer definitiv.

Valentin Mihăilă

Credit imagine: Eurosport

Man și Mihăilă erau văzuți salvatorii Parmei, oamenii care vor semna revirimentul echipei pentru o promovare imediată în Serie A. Dar formația Ennio Tardini e mai aproape de retrogradarea în Serie C decât de promovare, astfel că oficialii și-au reconsiderat politica.
Ca atare, se încearcă obținerea de sume importante pentru jucătorii care au costat o avere, pentru ca apoi să se purceadă spre o reconstrucție din temelii. Printre fotbaliștii aduși pe foarte mulți bani se numără și Mihăilă. Spre deosebire de Man, fostul oltean a jucat destul de bine, dar a fost chinuit de accidentări. Acum, Mihăilă are în față șansa carierei, după ce Gasperini a decis să îl transfere.
CITEȘTE ȘI:

Mihăilă, sub formă de împrumut la Atalanta, susține Gazzetta dello Sport

Românul îi va lua locul lui Gosens, plecat la Inter, în lotul Atalantei și va avea ocazia să evolueze la cel mai înalt nivel. Internaționalul nostru va ajunge la Bergamo sub formă de împrumut, până la vară, pentru ca Atalanta să plătească 9 milioane de euro pentru transferul lui definitiv.
"Astăzi are loc vizita medicală, iar mâine Mihăilă va participa la primul său antrenament în calitate de jucător al Atalantei. Va prelua tricoul cu numărul 8, lăsat liber de Gosens. Dacă totul merge conform planului, atacantul de bandă român va putea să își facă debutul duminică, împotriva lui Cagliari", notează Gazzetta dello Sport.
Atalanta este una dintre marile suprize din fotbalul european în ultimii ani. Echipa lui Gasperini a jucat în sferturile Champions League în 2020, unde a fost eliminată de PSG. Echipa din Bergamo a jucat în ultimii 3 ani în gruprele Champions League, dar în toamnă a terminat pe 3 și este una dintre favorite la câștigarea Europa League. Peste 2 săptămâni, Atalanta va avea manșa tur a dublei cu Olympiacos, din playoff-ul pentru primăvara Europa League.
În Serie A, Atalanta este pe locul 4, cu un punct peste Juventus, dar cu un meci mai puțin disputat. În această iarnă, Gasperini l-a pierdut Goosens, dar l-a adus pe ivorianul Jeremy Boga, de la Sassoulo.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo