Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Răzvan Marin, lăudat de antrenorul lui Cagliari! Ce notă a primit românul, după meciul cu Roma

Cosmin Cioboata

Publicat 26/04/2021 la 10:05 GMT+3

Răzvan Marin (24 de ani) este omul momentului la Cagliari. Mijlocașul român a reușit un gol și un assist în victoria obținută cu AS Roma, scor 3-2, iar formația sardă a urcat deasupra liniei retrogradării.

Răzvan Marin (Cagliari)

Credit imagine: Getty Images

Răzvan Marin se află într-o formă extraordinară la Cagliari. Internaționalul român a contribuit din plin la succesul extrem de important împotriva Romei, scor 3-2, în etapa a 33-a din Serie A. Mijlocașul de 24 de ani a înscris golul de 2-1 și a pasat decisiv la golul de 3-1 marcat de Joao Pedro.

Răzvan Marin, lăudat de antrenorul lui Cagliari: "Are calități excelente"

Formația sardă a bifat cea de-a 3-a victorie consecutivă și a urcat deasupra liniei retrogradării, cu 5 runde înainte de finalul sezonului.
Răzvan Marin, eroul lui Cagliari din meciul de aseară, a fost lăudat de antrenorul său, Leonardo Semplici, instalat în funcție în urmă cu două luni:
"Eu nu l-am antrenat în prima parte a campionatului, dar are calități excelente și le arată. Crește și și-a schimbat modul de a juca în comparație cu ceea ce făcea în trecut. Noi încercăm să-i punem calitățile în valoare.", a spus Leonardo Sempli despre Răzvan Marin, după meciul cu Roma.

Răzvan Marin a primit cea mai mare notă din echipa lui Cagliari, după meciul de vis cu Roma

Publicația italiană cagliarinews24.com i-a acordat lui Marin cea mai mare notă din echipa lui Cagliari: 7.5.
"Ce partidă, din nou, pentru Marin! A marcat golul de 2-1 și a oferit un assist pentru Joao Pedro, penru 3-1. Păcat pentru galben, va lipsi cu Napoli", au notat jurnaliștii din Peninsulă.
Răzvan Marin a marcat și în meciul cu Parma, din urmă cu 2 etape. Per total, mijlocașul român a înscris 3 goluri și a oferit 5 pase decisive în actualul sezon din Serie A.
Cu 5 meciuri rămase de disputat, Cagliari se află pe locul 17 în Serie A - primul care asigură salvarea de la retrogradare. Trupa sardă are 31 de puncte, la fel ca și Benevento (locul 18) și Torino (locul 16). De notat că Torino are 2 meciuri în minus.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo