Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Schimb surpriză între Barcelona și Juventus! Italienii vor să renunțe la doi jucători

Vlad Dumitrescu

Actualizat 17/05/2020 la 21:26 GMT+3

Conform presei spaniole, Barcelona ar fi ajuns la un acord cu Juventus prin care Nelson Semedo ar merge la Torino la schimb cu Miralem Pjanic, Mattia De Sciglio și 25 de milioane de euro.

Miralem Pjanic

Credit imagine: Getty Images

Sport a informat că după negocieri lungi între cele două cluburi s-a ajuns la un acord prin care doi jucători vor merge pe Camp Nou iar unul la Torino. Pjanic și De Sciglio au acceptat deja oferta Barcelonei în timp ce Juventus încearcă să finalizeze ultimele detalii pentru sosirea lui Nelson Semedo la Torino.
Spaniolii scriu că Barcelona nu se așteaptă ca Semedo să se răzgândească precum a făcut-o Arthur și să refuze oferta iar agentul său, Jorge Mendes, lucrează deja la contractul cu Juventus.
Cei 25 de milioane de euro vor fi folosiți de Barcelona pentru fondul dedicat special achiziționării lui Lautaro Martinez. Jucătorii vor schimba cluburile în vară, după finalizarea actualui sezon.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo