Ștefan Radu a stabilit un record fabulos și a intrat definitiv în istoria lui Lazio

Ștefan Radu a stabilit un record fabulos în această seară! Fundașul român a devenit jucătorul cu cele mai multe apariții (320) în tricoul lui Lazio, în Serie A. Radu l-a devansat în clasamentul all-time pe Aldo Puccinelli, care jucase 319 de meciuri pentru formația de pe Stadio Olimpico în campionatul Italiei.

Ștefan Radu, fundașul lui Lazio

Credit imagine: Eurosport

Ștefan Radu a fost introdus în minutul 77 al partidei dintre Lazio și Fiorentina, scor 2-1, în etapa a 16-a din Serie A. A fost a 320-a apariție a fundașului român pentru trupa din Roma, în campionatul Italiei.

Ștefan Radu, jucătorul cu cele mai multe apariții în tricoul lui Lazio în Serie A

Astfel, Radu a devenit fotbalistul cu cele mai multe meciuri jucate pentru Lazio în prima ligă din Italia, devansânu-l pe Aldo Puccinelli (319 apariții). De notat că, în ierarhia respectivă, nu au fost luate în calcul alte 20 de partide jucate de Puccinelli în primul sezon disputat după cel de-Al Doilea Război Mondial.
În stagiunea 1945/1946, campionatul Italiei a avut un format inedit, motiv pentru care statisticienii din Peninsulă au preferat să nu includă în clasamentul general și acele apariții bifate de Puccinelli.
Ștefan Radu mai are nevoie de încă 9 meciuri pentru a deveni lider și în clasamentul aparițiilor din toate competițiile, în tricoul lui Lazio. Fundașul român a adunat, per total, 393 de meciuri. Top-ul este condus de Giuseppe Favalli (401), în timp ce pe locul secund se află Giuseppe Wilson, cu o singură apariție în plus față de Radu.
De-a lungul celor 12 ani și jumătate petrecuți la Lazio, Radu a marcat 8 goluri și a oferit 18 assist-uri, reușind să cucerească 6 trofee: 3 Cupe și 3 Supercupe ale Italiei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo