Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Vești proaste pentru Tătărușanu: Milan tocmai a transferat cel mai în formă portar al Europei

Vlad Dumitrescu

Publicat 25/05/2021 la 11:37 GMT+3

AC Milan l-a transferat pe portarul noii campioane a Franței. Este vorba de Mike Maignan.

Ciprian Tătărușanu, portarul lui AC Milan

Credit imagine: Getty Images

Portarul celor de la Lille, Mike Maignan, a ajuns deja în Italia, conform unor fotografii publicate de SempreMilan.
Jurnalistul italian Fabrizio Romano a confirmat și el pe Twitter că Maignan va semna cu Milan. S-a ajuns deja la un acord între cele două părți iar portarul campioanei Franței a mers deja la stadion.
Milan ar fi plătit 15 milioane de euro plus bonusuri iar jucătorul ar fi căzut de acord privind un contract valabil pe cinci ani, cu un salariu de trei milioane de euro pe an.
Acestea sunt vești proaste pentru Ciprian Tătărușanu, cel care și-a anunțat deja în toamnă retragerea de la națională, fotbalul de club fiind focusul său în aceste momente. Astfel, chiard dacă Donnaruma va părăsi Milan, șansele românului să fie titular rămân infime. Asta pentru că este Maignan a avut un sezon de vis la Lille, cu care a cucerit titlul în Franța.
Maignan este portarul cu ele mai multe meciuri fără gol primit în acest sezon din Europa - 21.

Clasamentul portarilor cu cele mai multe meciuri fără gol primit în sezonul încheiat

1. Maignan - 21
2. Ederson - 19
3. Jan Oblak - 18
4. Thibaut Courtois - 17
5. Emiliano Martinez
Peter Gulacsi
Yassine Bounou
Keylor Navas - 15
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo