Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Valentin Mihăilă, sub lupa jurnaliștilor din Bergamo, după transferul la Atalanta: "Urmașul lui Gosens"

Romeo Ene

Publicat 31/01/2022 la 16:46 GMT+2

Valentin Mihăilă va juca la Atalanta până în vară, sub formă de împrumut de la Parma, iar jurnaliștii din Bergamo i-au făcut o descriere interesantă mijlocașului de 21 de ani, comparându-l cu Robin Gosens, plecat la Inter în această iarnă.

Valentin Mihăilă (Parma)

Credit imagine: Getty Images

Transferat de Parma pentru 8,5 milioane de euro de la Universitatea Craiova, mijlocașul a prins un transfer nesperat, în Serie A, la ocupanta locului 4, cu șanse mari de a evolua în grupele Ligii Campionilor în stagiunea viitoare.
Venirea jucătorului român la Atalanta are ca scop înlocuirea lui Robin Gosens, plecat sub formă de împrumut la Inter, iar jurnaliștii italieni au colectat diverse informații despre noul jucător al echipei favorite.
În acest sezon el a jucat numai 13 meciuri pentru echipa de pe locul 13 al clasamentului ligii secunde italiene. Mihăilă a fost dorit și de Lazio imediat după retrogradarea Parmei, în vara trecută, dar proprietarii americani au consuderat că poate fi un element important în lupta pentru revenirea în Serie A.

Valentin Mihăilă, văzut drept urmașul lui Gosens

Echipa care îl dorește pe Mihăilă, Atalanta este una dintre marile suprize din fotbalul european în ultimii ani. Echipa lui Gasperini a jucat în sferturile Champions League în 2020, unde a fost eliminată de PSG
Cotidianul local L'Eco di Bergamo vorbește despre transferul lui Valentin Mihăilă și comparația cu Robin Gosens: "Pe 2 iunie 2017 a sosit un jucător total necunoscut de la echipa olandeză Heracles Almelo. Jucătorul acela era Robin Everardus Gosens, dar odată cu venirea sa, nu a stârnit entuziasmul nimănui, iar singurele argumente pozitive în favoarea neamțului au fost legate în mare parte de capacitatea lui Giovanni Sartori de a găsi tinere talente.
După cinci ani în care a purtat tricoul Atalantei, acel jucător necunoscut cumpărat cu doar 1.170.000 de euro a devenit unul dintre cei mai buni mijlocași de bandă din lume și unul dintre jucătorii de bază ai naționalei Germaniei. Am vrut să introducem figura lui Valentin Mihăilă începând de aici, nu să aruncăm sare pe o rană care pentru mulți este încă deschisă, ci să ne amintim că Atalanta face campioni, nu-i cumpără.
Dezamăgirea plecării germanului este palpabilă. "Șocul” de a-l vedea pe Robin purtând tricoul lui Inter ne-a durut. Atalanta trebuie să opereze inteligent dacă vrea să-și mențină statutul actual. Pe lângă achiziții majore precum Boga (22 de milioane), trebuie să sprijine jucătorii tineri într-un mod echilibrat", notează cotidianul local L'Eco di Bergamo
CITEȘTE ȘI:
Echipa din Bergamo a jucat în ultimii 3 ani în gruprele Champions League, dar în toamnă a terminat pe 3 și este una dintre favorite la câștigarea Europa League. Peste 2 săptămâni, Atalanta va avea manșa tur a dublei cu Olympiacos, din playoff-ul pentru primăvara Europa League.
În Serie A, Atalanta este pe locul 4, cu un punct peste Juventus, dar cu un meci mai puțin disputat. În această iarnă, Gasperini l-a pierdut Goosens, dar l-a adus pe ivorianul Jeremy Boga, de la Sassoulo.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo