Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fiorentina s-a despărțit de 4 români în această vară. Cine e ultimul jucător plecat de la Florența

Eurosport
DeEurosport

Publicat 13/09/2022 la 14:56 GMT+3

De patru fotbaliști români s-a despărțit Fiorentina în această perioadă de mercato, unul singur părăsind Italia, Louis Munteanu care a venit la formația lui Gică Hagi, Farul Constanța. Toți ceilalți au rămas în "cizmă", la cluburi din Serie B sau C.

Alex Adamcsik (Fiorentina) alături de selecționerul Edward Iordănescu

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
Fiorentina s-a despărțit de al patrulea fotbalist român în această perioadă de mercato, ultimul fiind tânărul arădean Alex Adamcsik, care va rămâne în Italia, însă la clubul din Serie C, Padova.

Alex Adamcsik nu a confirmat la Florența

Deși a sosit la Fiorentina la începutul anului, fiind adus de la Academia ProSport București, Alex Adamcsik nu a prins decât un singur meci la formația U18 a clubului din Serie A și a fost transferat la Padova, club din liga a treia italiană, unde a semnat un contract pentru următoarele trei sezoane.
Acesta evoluează în banda stângă, de obicei pe postul de fundaș și a mai fost în trecut legitimat la formația U19 a Academicii Clinceni. A început fotbalul la Arad, însă se pare că al său început de carieră la seniori se va desfășura în străinătate.
De asemenea, la Padova va fi coechipier cu un alt fotbalist român, chiar în compartimentul defensiv, Matei Ilie. La 19 ani, Ilie joacă pe postul de fundaș central și a fost titular și integralist inclusiv în ultima etapă pe care a disputat-o Padova pe teren propriu, când a învins Vicenza cu 2-1.
Alex Adamcsik la Padova. Sursă: Fiorentina.it
Citește și:

Fiorentina s-a despărțit de 4 români

Dacă Louis Munteanu a venit recent de la Fiorentina în SuperLiga României, sub formă de împrumut la Farul Constanța, italienii au trimis alți 3 jucători români la alte cluburi, fie ca transferuri definitive, fie tot ca împrumut, după cum urmează:
  • Eduard Duțu (fundaș central) - împrumutat la Reggina (Serie B)
  • Andrei David (mijlocaș ofensiv) - transferat la Piacenza (Serie C)
  • Alex Adamcsik (fundaș stânga) - transferat la Padova (Serie C)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo