Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sezonul marilor surprize în fotbalul european! Ce echipe ar putea face o "Leicester"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 12/11/2020 la 16:49 GMT+2

În urmă cu 4 ani, Leicester City a șocat lumea fotbalului. Clubul de pe King Power Stadium a cucerit titlul de campioană în Premier League, deși era una dintre principalele candidate la retrogradare. Povestea eroilor de sub comanda lui Ranieri este printre cele mai impresionante din istoria sportului. Judecând după felul cum se desfășoară actualul sezon, am putea asista la repetarea minunii

Jamie Vardy i-a adus un nou succes mare lui Leicester City, de această dată la Leeds

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Alex Ivan
Marile cluburi au făcut cu greu tranziția între stagiunea precedentă și cea actuală, din cauza situației generate de pandemie, iar acest lucru poate aduce mari surprize la sfârșitul sezonului. Sezonul actual este unul atipic din multe puncte de vedere. Mulți experți s-au așteptat la acest aspect, însă unele rezultate înregistrate în campionatele din Europa au șocat lumea fotbalului de-a dreptul. Înainte de prima pauză internațională, asistăm la una dintre cele mai deschise și disputate stagiuni din istoria recentă a sportului rege.
Contextul special de desfășurare a sezonului nu a oprit marile cluburi din cheltuirea unor sume semnificative pe transferuri, însă echipele mici au urmărit să fructifice fiecare oportunitate cu care s-au întâlnit. Astfel, am putea fi martorii repetării poveștii lui Leicester nu doar în cazul unui singur campionat, ci în mai multe dintre marile întreceri ale Europei. Și chiar dacă nu vom vedea noi cluburi care să câștige titlul în campionatele lor, cu siguranță vor exista nume noi în urnele pentru tragerea la sorți din sezonul viitor al Ligii Campionilor.
Aceasta este lista echipelor ce pot produce cele mai mari surprize în întrecerile din Europa.

PREMIER LEAGUE

Primul club pe lista din Premier League este Aston Villa, echipă ce a produs rezultatul devenit ulterior „cap de afiș” în presa de pe tot continentul, după ce a marcat de 7 ori în poarta campioanei Liverpool.
picture

Rezumatul meciului Aston Villa - Liverpool 7-2 din etapa a 4-a a Premier League

Dacă Villa își va câștiga restanța cu Manchester City, clubul din Birmingham va deveni lider în Premier League. În acest moment, Aston Villa are cea mai bună defensivă din campionat și al treilea atac din Premier League. Dean Smith a făcut câteva achiziții foarte inspirate, ajutat de Christian Purslow și Johan Lange. Cel mai bun „transfer” al clubului din Birmingham a fost convingerea lui Jack Grealish de a semna prelungirea actualei înțelegeri, iar decizia englezului este, până acum, mai mult decât inspirată. Aston Villa pare capabilă să repete performanța lui Leicester deoarece Dean Smith a format un colectiv ce poate evolua la intensitatea necesară încât să surprindă marile echipe.
În ceea ce o privește pe Leicester, “vulpile” ocupă prima poziție în clasament, dar elevii lui Brendan Rodgers au arătat câteva semne de slăbiciune în acest sezon. Aceștia au cedat în fața trupei menționate anterior, Aston Villa, și au fost învinși într-un mod bizar de către West Ham, chiar pe teren propriu, cu scorul de 3-0. Leicester nu s-a abătut însă niciodată de la modelul care a adus titlul pe King Power Stadium. Oficialii clubului au încercat în continuare să formeze un lot omogen din jucători englezi, talentați, și alți europeni, aduși pe sume mici. Wesley Fofana și Timothy Castagne reprezintă cel mai bun exemplu din acest sezon, doi oameni ce s-au integrat perfect în sistemul lui Brendan Rodgers. În aceste condiții, Leicester va spera să se lupte din nou pentru un loc de Champions League, iar în Europa League, Vardy&Co sunt printre principalii favoriți.
Southampton și Everton au surprins și ele în acest sezon prin joul prestat. Danny Ings și Dominic Calvert-Lewin se află amândoi în cel mai bun moment al carierelor lor, iar acest lucru este datorat faptului că ambii sunt susținuți de playmakeri de excepție precum James Word-Prowse și James Rodriguez. Atât Southampton, cât și Everton au înregistrat eșecuri greu de digerat (cu Tottenham și Manchester United) iar acest lucru ridică semne de întrebare asupra capacității lor de a produce marea surpriză. Pe de altă parte, fără oboseala acumulată în partidele de cupe europene, ambele formații ar putea avea o nouă serie de rezultate pozitive.
picture

Southampton, 3 lovituri libere, 3 goluri! Ward-Prowse, magician în trupa lui Hasenhuttl

În final, merită menționată și trupa lui Jose Mourinho. Deși Spurs este unul din cele 6 mari cluburi din Premier League, nici cei mai optimiști fani nu preconizau un parcurs atât de bun în această stagiune. Dacă Tottenham va câștiga campionatul, și nu e niciun motiv pentru care nu ar reuși, această performanță va reprezenta, cu siguranță, o surpriză.
picture

United, la pământ în derby-ul cu Tottenham! "Diavolii" n-au mai pățit vreodată în istorie așa ceva

LA LIGA

La Liga a reprezentat întotdeauna o întrecere diferită, spre deosebire de alte campionate. În Premier League sunt 5 sau 6 echipe care domină din punct de vedere financiar, iar în Serie A, Bundesliga și Ligue 1 există câte o echipă ce a pus monopol asupra competiției. Spania, pe de altă parte, este dominată de doi giganți.
Barcelona și Real Madrid și-au adjudecat împreună 17 din ultimele 20 de trofee de campioană în La Liga, însă acest an ar putea produce schimbarea. Ambele formații au câte un meci mai puțin disputat, dar sunt departe de forma maximă. Cele două rivale au înregistrat fiecare câte două înfrângeri, lucru care altădată nu s-ar fi întâmplat nici măcar pe întreg parcursul unui sezon.
picture

Real Sociedad este pe primul loc în La Liga

Credit imagine: Getty Images

Real Sociedad și Villarreal par să fie principalele favorite să producă marea surpriză. Bascii au suplinit bine plecarea lui Martin Odegaard prin aducerea lui David Silva, iar de cealaltă parte, Unay Emery are un început fulminant pe banca „submarinului galben”. Ambele echipe vor suferi din cauza programului încărcat cu meciuri de cupe europene, dar niciuna dintre Real Madrid sau Barcelona nu a impresionat în actuala stagiune.
Cealaltă formație de urmărit este Atletico Madrid. Sezonul trecut nu a fost cel mai bun pentru Simeone și elevii săi. Regresul din stagiunea precedentă a rezultat în multe speculații legate de viitorul argentinianului pe banca madrilenilor. Simeone a reușit să redreseze echipa prin achizițiile inspirate din vara trecută, în special aducerea lui Luis Suarez pe Wanda Metropolitano. Atletico are de disputat două restanțe care i-ar putea propulsa pe oamenii lui Simeone în fruntea ierarhiei din La Liga, cu 3 puncte în fața urmăritoarelor. Ar putea acesta reprezenta anul când tehnicianul argentinian va readuce trofeul de campionă în vitrina celeilalte echipe din capitala Spaniei?

BUNDESLIGA

Bundesliga este probabil competiția care lasă cel mai puțin loc pentru surprize. Bayern Munchen este regina Europei și, în ciuda acelui eșec de la Hoffenheim, bavarezii rămân lideri în campionatul intern, cu două puncte în fața urmăritoarelor.
Leroy Sané a marcat în Borussia Dortmund -  Bayern München 2-3
Având în vedere lipsa competiției din Germania, ar fi un mare șoc ca o altă echipă să se impună în Bundesliga. Din acest punct de vedere, RB Leipzig (care arată că se descurcă surprinzător de bine fără Timo Werner), Borussia Dortmund și Bayer Leverkusen țin pasul în clasament.
Problema pe care aceste echipe probabil o vor întâmpina este duritatea și eficiența lui Bayern. Formația care se va întrece cu oamenii lui Hansi Flick va duce o cursă la nivel înalt. Dacă aceasta va avea loc, anul acesta pare cel mai potrivit să se întâmple.

SERIE A

Juventus, ca și Bayern, a dominat competiția internă în ultimul deceniu. În comparație cu bavarezii, clubul din Torino a început să-și arate slăbiciunile încă din stagiunea precedentă. Sub conducerea noului antrenor, Andrea Pirlo, acele rupturi s-au accentuat considerabil, iar celelalte cluburi au profitat de această oportunitate.
Zlatan Ibrahimovic este motorul liderului din Serie A, Milan
AC Milan a surprins cel mai mult în acest sezon, condusă de marele Zlatan Ibrahimovic. Sassuolo, Napoli, Roma, Atalanta și Inter se numără, de asemenea, printre formațiile ce pun presiune pe Pirlo. Echipele din Milano, Roma și chiar și Napoli sunt cluburi cu un mare bagaj istoric, dar și așa, dacă una dintre acestea ar câștiga campionatul, s-ar produce o mare surpriză.

RESTUL CAMPIONATELOR

În Franța, Lille, Rennes, Marseille și Lyon au început bine acest sezon, dar este totuși greu de crezut că vreuna dintre acestea o va putea detrona pe PSG.
O situație similară este întâlnită și în Olanda, unde atât Ajax, cât și PSV, au înregistrat câte un singur eșec. În această stagiune, se remarcă și Vitesse, care s-a menținut pe aceeași traiectorie cu granzii din Eredivisie.
Liga NOS s-a redus în ultimii ani doar la competiția dintre Benfica și Porto, care și-au împărțit titlurile din 2003 până în prezent.Însă Sporting este neînvinsă în actualul sezon și se clasează în fruntea clasamentului din Portugalia, pe locul al doilea fiind Braga. În aceste condiții, putem asista la un nou nume pe trofeul de campioană.
Pentru prima dată după mulți ani, Glasgow Rangers este pe primul loc în Scoțoa și speră să câștige titlul
În final, Rangers arată că anul acesta va reveni în sfârșit în topul ierarhiei din Scoția. Elevii lui Gerrard mai au mult de muncit până acolo, dar debutul promițător de sezon le dă mari speranțe fanilor de pe Ibrox.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo