Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Șumudică ar putea ajunge la Al-Shabab, după despărțirea de Gaziantep

Cosmin Cioboata

Publicat 10/01/2021 la 18:06 GMT+2

Marius Șumudică s-a despărțit de Gaziantep, după un sezon și jumătate. Tensiunile dintre antrenorul român și conducerea clubului turc au culminat cu încetarea colaborării, în această seară.

Marius Sumudica

Credit imagine: Twitter

Marius Șumudică a plecat de la Gaziantep, după ce a avut mai multe discuții în contradictoriu cu oficialii clubului din prima ligă turcă. Antrenorul român și președintele echipei, Mehmet Buyukeksi, au avut un schimb acid de replici ieri, după meciul pierdut de Gaziantep în fața lui Sivasspor.
În cele din urmă, Șumudică a clarificat situația în această dimineață și părea hotărât să continue la formația turcă. Totuși, deznodământul a fost diferit:
"Drumurile noastre s-au despărțit reciproc de Marius Șumudică, care a fost antrenorul lui Gaziantep pentru un sezon și jumătate. Ne exprimăm recunoștința sinceră față de dl. Șumudică și întregul său staff ca urmare a contribuției aduse echipei noastre și le urăm succes în carieră", se arată în comunicatul emis de Gaziantep.

Șumudică ar putea ajunge la Al-Shabab, după despărțirea de Gaziantep

Marius Șumudică și-a creat deja o imagine în fotbalul extern și există șanse mici să rămână fără echipă prea mult timp. Chiar el dezvăluia în urmă cu câteva zile că a primit o ofertă de nerefuzat de la Al-Shabab, echipă din Arabia Saudită pe care românul a mai antrenat-o în sezonul 2018/2019.
Șumudică avertizase încă de atunci că se află în negocieri avansate cu clubul din zona Golfului și, dacă nu îi vor fi îndeplinite cerințele contractuale la Gaziantep, va fi tentat să înceapă o nouă aventură.
"Cred că va fi destul de greu ca eu să continui aici (n.r. - la Gaziantep), chiar acum 10 minute am închis cu președintele unui club din Golf și există șansa ca eu să merg acolo. De acum, de săptămâna viitoare.
Eu vrea să-mi duc contractul la sfârșit, dar sunt niște sume uriașe, n-am cum să refuz (n.r. - pe Al-Shabab). Eu tot am dat semnale, m-au amânat (n.r. - oficialii lui Gaziantep), n-am avut nicio discuție. În seara asta vom discuta, dar ei știu foarte bine că nu putem continua în acest condiții. Cred că le va fi greu să suporte ceea ce eu voi cere pentru mine și stafful meu.
Clubul este Al-Shabab, unde am mai fost. Mi-a făcut o ofertă, negociem, suntem aproape și există șansa să colaborăm foarte curând", a spus Marius Șumudică, în urmă cu câteva zile, pentru Digisport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo