Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Șumudică și-a distrus jucătorii: "Nici Mourinho nu ar avea succes. Nu pot să facă un dribling"

Cristian Mihală

Publicat 27/02/2021 la 18:32 GMT+2

Șumudică s-a dezlănțuit la adresa propriilor jucători, după ce Rizespor nu a reușit să treacă de Sivasspor, pe teren propriu, scor 0-0. Formația românului a jucat timp de o oră în superioritate numerică.

Șumudică trece prin momente grele în Turcia

Credit imagine: Eurosport

Tehnicianul român e cunoscut pentru faptul că știe să își motiveze perfect jucătorii, creând un climat excelent în vestiar.

Șumudică, discurs dur împotriva jucătorilor, după un nou eșec al lui Rizespor

De această dată, Șumi a ajuns la capătul răbdării, după ce echipa sa nu a învins pe nimeni de 7 meciuri. În presa turcă se vorbește despre demiterea antrenorului (după ce anterior a vrut el să demisioneze), însă acesta consideră că nu are nicio vină pentru situația în care e echipa. Tehnicianul și-a pus la zid jucătorii, după ce aceștia au reușit doar 3 șuturi pe poartă contra unei formații modeste, Sivasspor, care a evoluat din minutul 32 în 10 jucători, după eliminarea lui Yesilyurt.
"Am un contract. Dacă nu sunt mulțumiți de mine, ne putem așeza la masă și să discutăm. Nici Jose Mourinho, dacă ar veni aici, nu ar avea succes. Fotbaliștii noștri nu sunt în stare să facă un dribling. Am jucat 11 vs 10 timp de 80 de minute și nu am putut trage un șut pe poartă. Ăsta nu e un joc video, nu am o manetă cu care să îi controlez, nu mai depinde de mine. Asta e tot ce pot face. Am pus în aplicare toate cunoștințele mele de antrenor în folosul echipei. În fiecare zi vin la baza de pregătire cu 3-4 ore înainte, pentru a pregăti totul. Uneori poate greși și antrenorul. Tomas, Unal Karama, Ismail Kartal nu sunt manageri buni. Șumudică nu e bun. Cine trebuie să vină la echipa asta?", a declarat Șumudică, după meci.
Rizespor a ajuns într-o situație dramatică, fiind în preent la doar 3 puncte de retrogradare, cu 12 etape rămase de disputat până la finalul sezonului. Problemele sunt cu atât mai mari cu cât pe primul loc retrogradant în acest moment se situează Istanbul Bașakșehir, formație care a evoluat în actualul sezon de Champions League. Chiar dacă aceasta traversează în prezent o formă teribilă, specialiștii anticipează că nu va avea totuși emoții în privința retrogradării. Ca atare, Rizespor va avea mari emoții dacă nu reușește să lege o serie de succese.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo