Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

TOP 10 fotbaliști cărora le expiră contractul. Mutări impresionante, gratis, pe piața transferurilor

Cristian Mihală

Publicat 08/05/2021 la 13:44 GMT+3

Perioada de transferuri se apropie, iar mulți jucători sunt la final de contract cu formațiile pentru care evoluează în prezent. Vă prezentăm cei importanți 10 fotbaliști care ar putea fi în vară obiectul unor tranzacții spectaculoase.

Leo Messi (FC Barcelona) and Sergio Kun Agüero (Manchester City)

Credit imagine: Getty Images

Parcă mai mult decât în alți ani, superstarurile din top 5 campionate din Europa sunt la final de contract cu formațiile pe care le reprezintă. Unii nu doresc prelungirea înțelegerilor, convinși că vor găsi un angajament mai bun, alții nu mai sunt doriți de cluburi, în timp ce o mică parte sunt în negocieri intense pentru a continua la echipa actuală (cazul lui Sergio Ramos).
Ne-am propus să facem o trecere în revistă a celor mai interesanți 10 jucători care se află la final de contract și care pot pleca gratis la alte echipe importante din Europa. De pe listă lipsește Lionel Messi, pentru simplul fapt că toate indiciile duc către o prelungire a contractului cu Barcelona. Am luat în calcul doar fotbaliștii care au șanse mari să plece de la actualele formații.

Cei mai buni 10 jucători aflați la final de contract

1. Sergio Ramos
Căpitanul Realului îi ține cu sufletul la gură pe suporteri, refuzând până în prezent toate ofertele făcute de Florentino Perez. Nu doar salariul cerut e o problemă, ci și durata contractului, fundașul de 35 de ani dorind un angajament pe minimum doi ani.
El a atras atenția unor formații din Premier League, dar ofertele mai bune din punct de vedere financiar vin din SUA și Japonia.
Sergio Aguero festeggia un gol con il Manchester City - Premier League 2020-21
2. Sergio Aguero
Kun a declarat de sezonul trecut că nu va mai continua la Manchester City când îi expiră contractul. La nivel declarativ, Guardiola ar dori să îl mai aibă, deși e clar că în acest moment vârful nu mai reprezintă un jucător indispensabil.
Inițial se credea că atacantul se va întoarce în Argentina, pentru finalul carierei, dar Barcelona și Inter îi fac marcaj strâns.
3. David Luiz
Arsenal nu i-a făcut o ofertă de prelungire, iar reprezentanții fundașului de 34 de ani au început deja să discute cu Benfica despre o posibilă întoarcere la Lisabona.
CBS Sports a scris de curând că fundașul e și în vizorul unor formații din MLS, astfel că în următoarele săptămâni se va decide soarta apărătorului.
4. Jerome Boateng
Bayern nu îl mai vede o soluție pentru defensivă, unde Nagelsmann îl va avea pe Upamecano la dispoziție. Hasan Salihamidzic, directorul sportiv al bavarezilor, a anunțat că fundașul de 32 de ani nu mai intră în planurile echipei și e liber să semneze cu cine își dorește.
Germanul va ajunge foarte probabil în Premier League, unde Arsenal îl dorește, în locul lui David Luiz.
Wijnaldum.jpg
5. Georginio Wijnaldum
Mijlocaşul olandez va pleca de la Liverpool la vară, însă viitoarea destinație rămâne în continuare necunoscută. Se părea că Barcelona a făcut suficient pentru a-şi asigura serviciile lui, însă batavul nu a semnat încă vreun contract, iar pe radar a reintrat Bayern Munchen. Agentul lui "Gini" le-a transmis bavarezilor că îi aşteaptă la negocieri, noul antrenor Nagelsmann dorindu-l mult pe actualul fotbalist al campioanei Angliei.
"Wijnaldum nu a semnat încă vreun contract, are opţiunile deschise pentru la vară. Bayern e un club mare şi, dacă îl doreşte, suntem deschişi să negociem", a spus Nijman, potrivit The Athletic.
6. Memphis Depay
Lyon a refuzat să îl lase să se transfere vara trecută, astfel că atacantul olandez va pleca în iunie din postura de jucător liber de contract.
Mundo Deportivo scrie că Barcelona l-a convins, dar Marca a dezvăluit recent că Liverpool și Juventus au intrat și ele în cursa pentru atacantul de 27 de ani.
7. Lucas Vazquez
Presa din Spania anunța în urmă cu o lună că Lucas Vazquez nu a acceptat ultima propunere a Realului de a-și prelungi contractul și va părăsi campioana Spaniei la finele acestui sezon. Oficialii madrileni i-au propus un nou contract pe 3 ani cu un salariu redus cu 10%, dar fotbalistul de 29 de ani a spus pas și va pleca de la clubul care l-a crescut și pentru care a evoluat în ultimele 6 sezoane.
Cota lui Vazquez este una foarte ridicată, iar presa iberică susține că acesta solicită un salariu foarte mare. The Mirror scrie că Arsenal și Tottenham și-l doresc în egală măsură pe jucătorul Realului și au început deja discuțiile cu agentul acestuia. Singura problemă pentru cluburile londoneze ar fi că Vazquez își dorește un contract pe 4 sezoane la o echipă de Champions League, ori cele 2 mari rivale din nordul capitalei britanice nu au nicio șansă de calificare în această competiție.
Gianluigi Donnarumma con la maglia del Milan - Stagione 2020-21
8. Gianluigi Donarumma
Visul lui Donnaruma de a juca în Champions League s-ar putea împlini pe Parc des Prices pentru că Milan așteaptă de 7 ani un meci în cea mai importantă competiție europenă. De 7 ori câștugătoare a trofeului, Milan este într-un declin major - chiar dacă în prima parte a acestui sezon a visat chiar la lo scudetto -, iar Donnarumma și-a pierdut răbdarea.
Presa din Franța anunță că PSG a avut deja negocieri cu impresarul lui Donnarumma. Mino Raiola a cerut 6 milioane de euro pe an pentru tânărul portar italian, iar parizienii sunt gata să-i ofere acest salariu. Interesant e că Gazzetta dello Sport a anunțat de curând că pe fir a intrat și Juventus, care îi oferă un salariu superior.
9. Julian Draxler
Mijlocașul ofensiv al lui PSG are doar 27 de ani, astfel că devine o țintă pentru multe formații puternice. La campioana Franței nu are șanse să joace, nici înlocuirea lui Tuchel cu Pochettino neînsemnând mai multe șanse pentru german.
Acesta e dorit de mult timp pe Emirates, iar Arsenal îl poate transfera în sfârșit. Cum lui Odegaard îi expiră împrumutul de la Real Madrid, Draxler e o variantă ideală pentru "tunari".
10. Hakan Calhanoglu
Play-maker-ul lui Milan a primit din partea clubului un nou contract, pe 5 ani, însă ezită să semneze, așteptând probabil să vadă dacă "diavolii" vor obține un loc calificant în Champions League.
În caz contrar, foarte probabil va pleca, iar Tuttosport anunță că Manchester United e cea mai probabilă destinație în acest moment.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo