Mino Raiola, agentul lui Pogba, s-a întâlnit cu președintele lui Paris Saint-Germain, Nasser Al Khelaifi, pentru a discuta despre viitorul francezului.
Contractul lui Paul Pogba cu Manchester United a ajuns în ultimul an, însă discuțiile dintre francez și club privind prelungirea acordului nu par să ducă nicăieri în aceste momente.
Pogba a devenit un jucător cheie pentru United sub comanda lui Ole Gunnar Solskjaer, francezul jucând în 42 de partide în toate competițiile în sezonul recent încheiat.
Transfers
Insigne, între Tottenham și Barcelona! Negocierile dintre italian și conducerea lui Napoli stagnează
04/07/2021 LA 19:06

Paul Pogba ar putea pleca de la Manchester United

Însă cu Raiola ca agent, mijlocașul și-a exprimat în trecut dorința de a pleca de pe Old Trafford, discutându-se despre o posibilă întoarcere la Juventus sau un transfer la Real Madrid, acolo unde era dorit în trecut de Zinedine Zidane.
Cu toate acestea, conform Daily Mirror, în acest moment PSG a devenit una dintre principalele favorite pentru a-l transfera pe Pogba. Mijlocașul nu a jucat niciodată în Franța, Juventus și Manchester United fiind singurele cluburi din cariera sa până în acest moment.
Pogba, în vârstă de 28 de ani, este unul dintre cei mai importanți membri din lotul Franței, fiind un jucător cheie la Campionatul Mondial din 2018 câștigat de francezi.
Transfers
Real e ”resemnată”: îl va pierde pe Varane! Englezii anunță marea favorită pentru semnătura sa
23/06/2021 LA 17:15
Transfers
Keylor Navas, unul dintre cei mai căutați portari din Europa! Trei cluburi uriașe îl doresc
15/06/2021 LA 12:25