Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Se știe a doua semifinală de la Cupa Mondială U17! Victorii la limită cu Uzbekistan și Maroc

Bianca Dumitru

Publicat 25/11/2023 la 16:43 GMT+2

Franța și Mali sunt echipele care s-au calificat astăzi în cea de-a doua semifinală a Campionatului Mondial U17, după ce au câștigat meciurile cu Uzbekistan, respectiv Maroc. În cealaltă semifinală sunt deja calificate Argentina și Germania.

Mali U17 - Maroc U17

Credit imagine: Getty Images

Franța și Mali sunt ultimele două semifinaliste de la Campionatul Mondial U17. Cele două echipe se vor înfrunta în penultimul act al competiției, săptămâna viitoare.
Franța U17 a făcut pasul spre semifinale după ce s-a impus în fața reprezentativei statului Uzbekistan, cu scorul de 1-0.
Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 83, de Ismael Bouneb, francezii continuând neînvinși în această competiție.
După un scenariu similar s-a desfășurat și meciul dintre Mali U17 și Maroc U17, pe care fotbaliștii din Mali l-au câștigat, tot cu 1-0, după un gol marcat în ultimele 10 minute de joc.
Cel care a adus victoria echipei sale este Ibrahim Diarra, care a ajuns la 3 meciuri consecutive cu gol marcat, fiind unul dintre cei mai buni jucători din echipa pregătită de Soumaila Coulibaly.
Franța și Mali se vor înfrunta marți, de la ora 14:00, pentru un loc în finala Campionatului Mondial U17. În cealaltă semifinală vor sta față în față Argentina și Germania.
Citește și:

Argentina - Germania, cealaltă semifinală de la Mondialul U17

Primele două sferturi de finală ale Campionatului Mondial U17 din Indonezia au propus două dueluri clasice: Germania - Spania și Argentina - Brazilia. Derby-ul european a fost unul echilibrat, decis de un penalty controversat în favoarea nemților, în timp ce partida dintre cele două forțe ale Americii de Sud a fost fără istoric.
Argentina și-a surclasat marea rivală, scor 3-0, grație evoluției încântătoare a lui Claudio Echeverri, un jucător de 17 ani legitimat la River Plate. După ce a marcat câte un gol în victoriile cu Japonia (3-1, grupe) și Venezuela (5-0, optimi), mijlocașul ofensiv a făcut meciul vieții, înscriind un hattrick pe care nu îl va uita niciodată.
Prestația fantastică a lui Echeverri de astăzi a creat isterie în presa din Argentina, care speră că tocmai a fost descoperit "noul Messi". Fotbalistul lui River Plate a devenit primul argentinian din istorie care marchează un hattrick împotriva Braziliei la un Campionat Mondial, indiferent de nivelul de vârstă.
Argentina este la un singur meci distanță de cea mai bună performanță din istorie la Cupa Mondială U17. Sud-americanii nu au ajuns niciodată în finala competiției, având în palmares doar 3 medalii de bronz și două clasări pe locul 4. Asta înseamnă că Argentina a pierdut toate cele 5 semifinale jucate până în prezent.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol