Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Euro U21 | Germania - România 0-0. Viorel Moldovan: "Adrian Petre a fost foarte modest!"

Cosmin Cioboata

Actualizat 30/03/2021 la 22:29 GMT+3

Euro U21 | România a părăsit Campionatul European, după remiza albă obținută împotriva Germaniei. "Tricolorii mici", pregătiți de Adrian Mutu, au încheiat pe locul 3 grupa A, în spatele Olandei și Germaniei, la golaveraj.

Euro U21 | Germania - România

Credit imagine: Getty Images

Viorel Moldovan a analizat meciul dintre Germania și România, în urma căruia "tricolorii" lui Adrian Mutu au părăsit Campionatul European U21.
Fostul atacant al naționalei, ultima oară antrenor la Petrolul, consideră că Mutu ar fi trebuit să pregătească o abordare mai ofensivă, în fața unei naționale "mai slabe decât cea din urmă cu 4 ani":
"Trebuie să apreciem această participare le turneul final și modul în care s-au comportat jucătorii noștri, chiar dacă mă așteptam la mult mai mult. Mutu a preferat o formulă mai defensivă, în detrimentul unei echipe mai ofensive.
A încercat să nu se descopere, avea o echipă a Germaniei interesantă, dar nu foarte bună, nu ca generația de acum 4 ani. O echipă modestă Germania, un joc stereotip, putea câștiga, a avut multe ocazii, s-a văzut puțin absența și a lui Marin, și a lui Ganea, e păcat că nu am reușit să ne calificăm. Când nu ai mijlocași să aduci mingea e greu", a spus Viorel Moldovan, pentru Digisport.

Euro U21 | Germania - România 0-0. Viorel Moldovan: "Adrian Petre a fost foarte modest!"

Moldovan a vorbit și despre evoluțiile lui Adrian Petre la Euro U21. Atacantul celor de la UTA Arad a fost titular în partida cu Germania, însă n-a avut vreo ocazie periculoasă:
"Adrian Petre a fost modest, foarte modest. Nu știu ce se întâmplă cu el, nu știu ce s-a întâmplat cu el la FCSB, apoi în Italia, acum la UTA. Dar altceva ce aveai pe bancă?! Nu ar trebui să plângem nici acum, ăștia sunt jucătorii convocați", a mai declarat Moldovan.
Per total, Adi Petre a adunat 126 de minute în cele 3 meciuri de la Euro, cu Olanda, Ungaria și Olanda.
Adrian Petre, atacantul împrumutat de FCSB la Cosenza

Euro U21 | Germania - România 0-0. "Tricolorii mici", eliminați la golaveraj

În celălalt meci al grupei, Olanda s-a impus categoric în fața Ungariei, scor 6-1.
România, Germania și Olanda au încheiat grupa cu același număr de puncte (5), iar departajarea s-a realizat în funcție de meciurile directe și golaverajul dintre cele 3 echipe (clasament în 3).
Olanda a stat cel mai bine în ierarhia respectivă (2 puncte și 2 goluri înscrise). Germania și România au încheiat cu aceleași cifre (2 puncte și 1 gol înscris), motiv pentru care a fost nevoie de un alt criteriu de departajare: în funcție de golaverajul total, rezultat din meciurile cu cea de-a 4-a echipă din grupă, Ungaria. Germania a câștigat duelul cu maghiarii cu 3-0, în timp ce România s-a impus doar cu 2-1. Astfel, nemții au încheiat grupa cu golaveraj +3, iar "tricolorii" cu +1.
Clasamentul grupei A:
  • 1. Olanda 5p (8-3)
  • 2. Germania 5p (4-1)
  • 3. România 5p (3-2)
  • 4. Ungaria 0p (2-11)
Rezultatele din grupa A:
  • România - Olanda 1-1
  • Ungaria - România 1-2
  • Germania - România 0-0
  • Ungaria - Germania 0-3
  • Germania - Olanda 1-1
  • Olanda - Ungaria 6-1
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo