Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nicolae Dică, găsit vinovat de Ilie Dumitrescu după cele 10 goluri încasate de la Silkeborg! "Trebuie să rezolve asta"

Bianca Dumitru

Actualizat 14/10/2022 la 10:13 GMT+3

FCSB a fost învinsă aseară, pe teren propriu, de Silkeborg cu același scor umilitor din Danemarca, 0-5. Dubla cu danezii, încheiată cu un neverosimil 10-0, se înscrie într-un top al celor mai dure rezultate înregistrate de echipele românești.

Nicolae Dică

Credit imagine: facebook

FCSB a suferit aseară, în fața propriilor suporteri, una dintre cele mai drastice înfrângeri pe teren propriu din istorie. Vicecampioana României a fost învinsă cu scorul de 0-5 de Silkeborg, la fel ca în meciul din Danemarca, și a intrat direct în topul rușinii în ceea ce privește eșecurile echipelor românești în cupele europene.
La finalul partidei de pe Arena Națională, Ilie Dumitrescu a avut o reacție dură la adresa roș-albaștrilor. Fostul fotbalist s-a arătat dezamăgit de rezultatele înregistrate de FCSB și a vorbit despre principala problemă cu care se confruntă Nicolae Dică.
Dumitrescu a evidențiat că antrenorul nu a reușit să creeze o echipă puternică și că FCSB nu are în acest moment o identitate, lucruri care trebuie corectate cât mai curând.
"Cei care au intrat și toate schimbările făcute, toată lumea se subordona planului tactic. Erau spații reduse, nu puteai să joci între linii, tot timpul te lăsa să dezvolți jocul în anumite zone din lateral. Lucrul ăsta este și partea de vină a lui Dică, adică nu excludem rolul antrenorului.
Dau un exemplu, știi că toată lumea vorbea de Toni Petrea, iar eu, la un moment dat, spuneam că el pregătește echipa și face antrenamentele. Uite că s-a văzut mâna lui Petrea la Târgoviște. Aici trebuie să se vadă mâna lui Dică, indiferent de nume.
E ceea ce discutam noi despre echipa lui Gică Hagi, că indiferent că joacă cu copii de 17 ani, de 15 sau de 16 ani, ei au o identitate deja, au o lecție făcută, pentru că echipa asta e o echipă lucrată. Trebuie să facă și Dică lucrul ăsta.
Este super complicat să ajungi în zona asta, să iei 5 goluri în primul meci și să nu poți să pregătești returul în așa fel încât să nu mai fii surprins de adversar. Asta e problema lui Dică, nu a patronului, trebuia rezolvată de Dică problema asta", a spus Ilie Dumitrescu la DigiSport.
Vor trece echipele românești de grupele Conference League?
Citește și:

FCSB, DIRECT ÎN TOPUL RUȘINII DUPĂ DUBLA CU SILKEBORG

Această dublă în fața celor de la Silkeborg, încheiată cu scorul total de 10-0, a intrat direct în istoria fotbalului din România. Eșecul se află pe locul 2 în topul celor mai rușinoase înfrângeri suferite în dublă manșă de echipele românești.
Singura echipă care a încasat mai multe goluri de la un adversar din Europa este SC Bacău, care a fost învinsă cu 11-0 la general de Werder Bremen, în sezonul 1991/92 al Cupei Cupelor.
În plus, Electroputere a fost învinsă, în sezonul 1992/92, în Cupa UEFA, cu 10-0 de Panathinaikos Atena. Câte 10 goluri au primit și UTA Arad și Steagu Roșu, în anii '70, de la Legia Varșovia, respectiv Hamburger, dar acestea au și marcat câte un gol.
Topul celor mai dure înfrângeri suferite de echipele românești în cupele europene:
  • SC Bacău - Werder Bremen, 0-6 și 0-5 în Cupa Cupelor, în sezonul 1991/92
  • FCSB - Silkeborg, 0-5 și 0-5 în Conference League, în sezonul 2022/23
  • Electroputere - Panathinaikos Atena, 0-6 și 0-4 în Cupa UEFA, în sezonul 1992/93
  • UTA Arad - Legia Varșovia, 1-2 și 0-8 în Cupa Campionilor Europeni, în sezonul 1969/70
  • Hamburger - Steagul Roșu, 8-0 și 2-1 în Cupa UEFA, în sezonul 1974/75
  • FCM Bacău - Arsenal, 0-2 și 1-7 în Cupa Orașelor Târguri, în sezonul 1969/70
  • Montpellier - Steaua, 5-0 și 3-0 în Cupa Cupelor, în sezonul 1990/91
  • FC Argeș - Celta de Vigo, 0-1 și 0-7 în Cupa UEFA, în sezonul 1998/99
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo