#VOCE Vinnie Jones, anti-eroul perfect

Plin de trofee, deținător de recorduri, carismatic, tricouri cu numele sau ce se vând în milioane de exemplare în întreaga lume. O plăcere să îl vezi dribland sau dansând pe terenul de joc. Rock-starul din fotbal, eroul. Fie că se numește George Best, Totti sau Cristiano Ronaldo, acesta a fost mereu idolul a milioane de puști. Reclame la tv, panouri stradale, numește-l și acolo se va găși. Dar ce se întâmplă cu fotbaliștii diametral opuși, cu cei al căror nume e asociat cu tacklinguri dure, cartonașe roșii sau derapaje media? Cine sunt ei, mai exact? Și cine e "Balonul" lor de Aur?

Putem vorbi mult despre Joey Barton, cunoscut și pentru că i-a stins țigară în ochi unui coechipier, ori despre "fascistul" Di Canio, care a contrariat lumea fotbalului cu gesturile sale. Sau despre legenda lui Man United, actualul analist TV, Roy Keane, a cărui rivalitate cu Patrick Vieira și-a făcut loc în istoria dura a sportului-rege.

Bun, unii ar zice că și Zlatan, în vremurile recente, alții l-ar menționa chiar și pe Luis Suarez, după teribilele mușcături aplicate fundașilor adversi. Dar nimeni nu se poate "ridica” la "performanțele" lui Vinnie Jones, cel care a fost atât de "rău" pe teren încât cineva chiar s-a gândit să-l pună să spargă capetele oamenilor cu ușa de la mașînă, în primul sau film, Lock Stock and Two Smoking Barrels.

Cariera lui Vinnie începea exact cum ar trebui să înceapă carieră unui anti-erou. Nu l-a văzut nimeni la vreun trial dând vreo pasă antologică, nu l-a remarcat vreun descoperitor de talente în curtea școlii și nici nu a bătut mingea că nimeni altu' pe vreun maidan, în noroi. A început fotbalul undeva în jurul vârstei de 19 ani, la o echipa amatoare, Wealdstone, pentru care a jucat doi ani, iar apoi a mers în Suedia, unde a câștigat a treia liga cu IFK Holmstund, pentru a reveni apoi la echipa la care va reuși să câștige primul și singurul trofeu din carieră, FA Cup cu Wimbledon, 1988, iar acea finală a avut ceva special pentru Hard Vinnie.

Să câștigi în față celor de la Liverpool în anii '80 era, cu adevărat, o utopie, în special pentru micuța Wimbledon AFC, care se găsea la al doilea sezon în Top Flight al fotbalului britanic. Liverpool avea să câștige competiția transformată astăzi în Premier League în acel an, '88, și doar o minune putea să o oprească în a reuși să-și adjudece și Cupa Angliei. "Not so fast" a gândit, probabil, domnul Jones, mai ales în minutul 7 al partidei când s-a aruncat la picioarele lui Steve McMahon, considerat de Vinnie singurul rival adevărat în cursa pentru "cel mai dur fotbalist", într-un tackling întârziat ce ar scandaliza astăzi orice comisie de specialitate. Nu și pe Brian Hill, care nu a considerat a arată măcar un cartonaș galben la intrarea fundașului lui Wimbledon. Cum deja corespondentul sau din tabăra lui Liverpool fusese anihilat, Vinnie a trecut la treaba și a condus echipa spre trofeu, înt-un team cu Dennis Wise și Laurie Sanchez, generație devenită cunoscută apoi sub nickname-ul de "Crazy Gang". Și asta a fost unicul trofeu din cariera lui Big Vinnie.

Prietenia cu un alt răsfățat al fotbalului a fost savuroasă, și sunt show-uri recente pe care aceștia le susțîn împreună, dar asta nu l-a împiedicat pe Jones să fie parte agresivă a unei poze care a făcut înconjurul planetei. Împotriva lui Newcastle, Vinnie a ținut morțiș să îi transmită lui Paul Gascoigne cine e șeful, iar debutul întâlnirii i-a spus scurt "Hey Fatty, I'm not going to play football and neither are you". A urmat momentul acela pe care englezii îl numesc "most icon picture în football" în care apărătorul galez îl prinde pe Gazza de "moștenitori", iar asta înaintea unei lovituri libere al lui Newcastle pe care Vinnie încerca să o saboteze și a făcut-o în stilul sau unic.

Era 1992, Jones ajunsese pe Stamdford Bridge, însă nu își pusese amprenta unică asupra jocului. Așa că, la un meci de FA Cup împotriva lui Sheffield Wednesday, cel poreclit "Bullet-Tooth Tony" a avut nevoie de doar trei(3!!!) secunde pentru a încasa un cartonaș galben și pentru a-și îmbunătăți cu două secunde recordul precedent, pe când îmbracă tricoul lui...Sheffield United.

De agresivitatea lui Jones "s-a bucurat" și King Eric, într-un Manchester United-Wimbledon, când galezul l-a luat cu fulgi cu tot pe Cantona, iar asta la câteva momente după ce i-a aplicat un cap aproape de zona intimă lui Roy Keane. Nu, Vinnie Jones nu a fost eliminat și a terminat meciul pe teren.

Da, cei ce au "deschis televizoarele" mai târziu de anii '90 probabil se întreabă dacă e același sport pe care ei îl privesc astăzi. Și cum să le răspunzi când fotbaliști că Vinnie chiar nu se mai fac în zilele noastre...