Eurosport
Simone Biles, noi detalii despre momentele oribile care au făcut-o să se retragă la Jocurile Olimpice: "Este terifiant!"
De
Publicat 30/07/2021 la 13:41 GMT+3
Simone Biles a surprins pe toată lumea, retrăgându-se din finala pe echipe de la Jocurile Olimpice, ca urmare a faptului că nu a mai putut suporta presiunea. Acum, sportiva oferă fanilor mai multe detalii cu privire la situația ei mentală.
Simone Biles
Credit imagine: Getty Images
Simone Biles și-a invitat fanii să-i adreseze întrebări pe pagina personală de Instagram, unde a vorbit deschis despre ce a forțat-o să se retragă și cum se simte în continuare. Starul gimnasticii a declarat că "mintea și corpul ei pur și simplu nu se sincronizează" și afirmă că "nu performanța proastă a făcut-o să renunțe".
În absenţa lui Biles, Sunisa Lee a fost cea care și-a adjudecat aurul olimpic la individual compus.
Simone Biles: "Nu aveam idee unde mă aflu"
"Sincer, este terifiant să încerci să faci o mișcare, dar să nu ai corpul și mintea sincronizate. Nu pot spune exact ce s-a întâmplat, este cel mai nebun sentiment avut vreodată. Nu aveam control asupra corpului meu. Ce este cel mai înspăimântător este că nu aveam idee unde mă aflu în aer și cum o să aterizez", a scris Simone Biles pe pagina de Instagram.
Publicul larg a apreciat decizia gimnastei de a-și proteja sănătatea mentală, însă nu au lipsit contestatarii. Biles a avut un scurt răspuns și pentru cei care i-au criticat decizia.
"Nu cred că vă dați seama cât de periculos este acest lucru pe suprafața dură a competiției, și oricum, nu trebuie să explic de ce îmi pun sănătatea pe primul loc. Sănătatea fizică este sănătatea mentală", a mai scris Biles printre alte declarații.
Simone Biles este calificată în toate cele 4 finale pe aparate de la Tokyo, iar delegaţia SUA speră că marea vedetă a Jocurilor Olimpice va reuşi să se adune şi să fie în starea mentală potrivită concursului.
Biles e prima sportivă din 1992 până în prezent, care s-a calificat în toate cele 6 finale posibile: pe aparate, cu echipa și la individual compus.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se desfășoară în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo