Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Simt greutatea lumii pe umerii mei!" Mesajul lui Simone Biles înainte de finala pe echipe de la Jocurile Olimpice

Bianca Dumitru

Publicat 27/07/2021 la 04:28 GMT+3

Simone Biles va concura astăzi, de la ora 13:40, în finala feminină pe echipe de la Tokyo. Înainte de a începe prima luptă pentru medalii de la această ediție a Jocurilor Olimpice, americanca a declarat că simte din plin presiunea pe care oamenii din toată lumea o pun pe umerii săi.

Simone Biles - Olympics 2021

Credit imagine: Getty Images

Simone Biles este, fără doar și poate, marea vedetă din competiția feminină de gimnastică de la această ediție a Jocurilor Olimpice. În calificări, americanca nu a strălucit la intensitatea la care se așteptau toți fanii gimnasticii artistice, iar sportivele Statelor Unite ale Americii au obținut calificarea în finala pe echipe de pe locul 2, în spatele gimnastelor ruse.
După competiția de duminică, Simone Biles a reacționat printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, în care a mărturisit că simte pe umeri presiunea fanilor din toată lumea.
"Acum, să ne pregătim pentru finale. Nu a fost o zi ușoară, nu a fost nici cea mai bună zi a mea, dar am reușit să o merg mai departe. Simt cu adevărat că am greutatea lumii pe umerii mei uneori. Știu că n-o arăt și că fac să pară că presiunea nu mă afectează, dar uneori este al naibii de greu! Jocurile Olimpice nu sunt o glumă!", a fost mesajul gimnastei de 24 de ani.

Biles poate scrie istorie la Tokyo

Simone Biles și-a propus să câștige cinci titluri olimpice la Tokyo. Reprezentanta SUA este mare favorită pentru titlul de MVP la această ediție a Jocurilor Olimpice. În urmă cu 5 ani, la Rio, sportiva din Statele Unite ale Americii a câștigat 4 medalii de aur și o medalie de bronz. Dintr-o singură "lovitură" s-a apropiat de performanțele excepționale ale Nadiei Comăneci, care a adunat 5 medalii de aur, 3 de argint și un bronz la două ediții ale Jocurilor Olimpice.
"Zeița de la Montreal" este pe locul 5 all-time în gimnastica feminină la Jocurile Olimpice, după performanțele realizate. Acum, Simone Biles are toate șansele să o depășească pe Nadia Comăneci și să devină, probabil, cea mai mare gimnastă din toate timpurile.
Prima medalie de la Tokyo poate fi obținută astăzi, cu echipa Statelor Unite. Americancele au câștigat proba pe echipe la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice și a Campionatelor Mondiale din 2011 și până în prezent, dar reprezentantele Rusiei s-au remarcat drept un adversar puternic la Tokyo, astfel că rămâne de văzut cum va arăta podiumul la finalul acestei zile.
Finala feminină pe echipe de la Jocurile Olimpice este programată astăzi, de la ora 13:40, în direct pe Eurosport. De altfel, toate competițiile de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care se desfășoară în perioada 23 iulie - 8 august, se văd pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo