Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prima sportivă transgender din istoria Jocurilor Olimpice, anunţ important despre viitorul său

Romeo Ene

Publicat 04/08/2021 la 18:30 GMT+3

Laurel Hubbard este prima sportivă transgender care a participat la competiţia feminină de haltere de la Jocurile Olimpice. Prezenţa sa a stârnit mai multe reacţii negative din partea adversarilor, ţinând cont că în urmă cu câţiva ani a concurat la mai multe competiţii masculine.

Laurel Hubbard.

Credit imagine: Getty Images

Totuşi, după această ediţie a Jocurilor Olimpice, Hubbard a anunţat că se va retrage din activitate, însă nu din cauza criticilor, ci a vârstei, 43 de ani. Unii adversari ai lui Hubbard erau şi cu 20 de ani mai mici, astfel a luat această decizie.
Până în 2013 a participat numai la probele masculine, însă a profitat de regulament, iar la Jocurile Olimpice a luat decizia de a participa la competiţia feminină de haltere.

Hubbard se retrage din activitate

Vârsta şi-a spus cuvântul, iar acesta este principalul motiv invocat de Laurel Hubbard, ca urmare a retragerii sale din activitate.
"Vârsta m-a ajuns din urmă și am participat mulțumită unei cantități mari de medicamente antiinflamatorii. A venit vremea să fac alte lucruri în viața mea", a mărturisit Hubbard.
Hubbard s-a declarat femeie începând cu vârsta de 35 de ani, iar ulterior a reuşit să câştige medalia de argint la Campionatele Mondiale din 2017 şi medalia de aur la Jocurile Pacificului în 2019. De altfel, preşedintele Federaţiei de Haltere din Samoa s-a declarat dezamăgit de selectarea lui Hubbard, afirmând că este "dopaj legal".
În 2018, Federaţia Australiană de Haltere a încercat să nu-i permită participarea lui Hubbard la Jocurile Commonwealth-ului, însă reclamaţia a fost respinsă. Chiar şi aşa, Laurel nu a mai participat din cauza unor accidentări.
"Nu sunt sigură dacă voi fi inspiraţie pentru alţii, dar sper că prezenţa mea poate constitui o formă de încurajare. Eu vreau să fiu doar o mică parte din istorie", a adăugat Hubbard.
Toate evenimentele de la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt transmise în direct pe Eurosport Player.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se desfășoară în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se văd pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo