Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cristina Neagu răspunde criticilor primite la națională: "Eu sunt obișnuită, se întâmplă an de an!"

Cezara Paraschiv

Actualizat 06/12/2020 la 16:31 GMT+2

Cristina Neagu a răspuns criticilor îndreptate spre echipa națională de handbal a României, clarificând totodată de ce jocul ei nu a strălucit ca odinioară la debutul la Campionatul European din Danemarca. Cea mai bună handbalistă a lumii este de părere că cei care critică naționala nu cunosc situația din lotul României.

Cristina Neagu

Credit imagine: facebook

Cristina Neagu a vorbit pe larg într-o conferință de presă susținută la Kolding, acolo unde se dispută meciurile din Grupa D, despre criticile îndreptate împotriva sa și a echipei conduse de Bogdan Burcea, după înfrângerea 19-22 în fața Germaniei.
"La noi e chestia aia, faci din victorie nuntă şi din înfrângere înmormântare. Aşa că eu sper ca fetele să nu citească presa şi noi să ne vedem de ceea ce avem de făcut aici şi să încercăm să scoatem lucruri pozitive şi cât mai multe puncte în meciurile care urmează. Eu sunt obişnuită, pentru că lucrul ăsta se întâmplă în fiecare an", a declarat Neagu.
Ea a explicat pe larg: "Atunci când jucăm prost şi pierdem suntem criticate, atunci când câştigăm suntem cele mai bune, suntem fetele de aur şi aşa mai departe. Nimeni nu ştie de fapt ce se întâmplă cu noi, ce s-a întâmplat şi în perioada asta, în care au apărut aceste cazuri de Covid şi ne-am pierdut anumite jucătoare, cât de greu a fost, cât de schimbată este echipa. Oamenii nu cunosc aceste lucruri, oamenii ne văd la televizor, ei nu ştiu dacă noi intrăm cu probleme de sănătate, dacă ne-am antrenat sau nu, dacă suntem apte din punct de vedere fizic. Dar noi intrăm şi ne facem treaba şi nu ne plângem niciodată, pentru că aşa suntem noi. Tragem de noi până la sacrificiu şi atunci când jucăm suntem criticate."
"E o situaţie specială şi oamenii trebuie să înţeleagă lucrul acesta. Nu e simplu, avem atâtea debutante, sunt fete care sunt pentru prima dată la un turneu final, am pierdut anumite jucătoare, încercăm să scoatem ce e mai bun din echipa pe care o avem, nu am avut meciuri oficiale de un an de zile, în liga naţională s-au jucat şase meciuri. Nu e o situaţie simplă. Sigur, putem sau nu să găsim scuze. Ideea e că, atât timp cât suntem aici, la acest Campionat European, încercăm să dăm tot ce avem mai bun în momentul de faţă. Şi până la urmă asta trebuie să conteze, ca noi ieşim cu fruntea sus de la fiecare partidă şi să spunem <<atât am putut azi>>", a mai spus Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale.

Neagu a reușit deja cel mai rapid gol la Euro 2020, deși nu e în formă!

Al doilea meci din Danemarca le-a asigurat tricolorelor prezența în grupele principale, iar pe Cristina Neagu a urcat-o pe podiumul celor mai bune marcatoare la ediția 2020 a Campionatului European, după un start sub standarde, în care a reușit să înscrie doar de patru ori în poarta Germaniei. Cele opt goluri contra Poloniei o pun pe Neagu la egalitate pe treapta a treia a podiumului cu norvegiana Camilla Herrem (12 goluri), în urma liderului Nora Mork (18 goluri) și cehoaicei Marketa Jerabkova (14 goluri).
Intrată la Euro din postura de cea mai bună marcatoare din isotira competiției, Neagu a oferit un prim moment de sclipire, reușind cel mai rapid gol de până acum în Danemarca: o ghiulea trimisă din lovitură de la 7 m cu 129 km/h.

Neagu: "Nu sunt în cea mai bună formă fizică"

La conferința de presă, Neagu a explicat care este situația ei în acest moment: "Pentru mine a fost o perioadă foarte grea. După ce am contractat virusul am forţat revenirea, am avut 2-3 antrenamente, m-am accidentat, probleme mulsculare, iar în două luni am avut în total 5-6 antrenamente şi trei meciuri în Liga Campionilor, pe care le-am jucat la un potenţial foarte scăzut, pentru că nu aveam meciuri de pregătire. Am zis după ultimul meci de pregătire că nu sunt în cea mai bună formă fizică. Mă simt destul de rău fizic, e clar că nu sunt în cea mai bună formă şi încerc să ajut echipa cât pot".
Pentru că o declarație oferită înainte de plecarea spre Danemarca a stârnit vâlvă, Neagu a venit cu precizări. "Am spus că echipa nu trebuie să se bazeze doar pe mine, este sport de echipă. Ştiu că în ultimii 10 ani am avut de fiecare dată o evoluţie foarte bună la naţională, am tras cumva echipa după mine, însă acum vin după o perioadă foarte grea şi până la urmă nu mai am 20 de ani şi trebuie să fiu conştientă de lucrul acesta. În plus, fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea. Echipa nu trebuie să stea într-o singură jucătoare, echipele care au făcut performanţă şi au câştigat medalii au avut în primul rând echipă, nu una sau două jucătoare".
"Legat de forma mea de joc, ştiu că toată lumea se gândeşte că marchez mai puţin sau că am ratat mai mult în primele două meciuri, dar cred că oamenii care cunosc handbal şi se uită la noi îşi dau seama că jocul meu nu înseamnă doar goluri şi că, în momentul în care sunt pe teren, adversarele îmi acordă o atenţie sporită şi lucrul acesta poate face bine şi echipei, pentru că există mai multe spaţii pentru colege. Este vorba şi despre pasele pe care le dau, de fazele care pleacă de la mine, iar fetele reuşesc să marcheze sau să facă lucruri bune. Înţeleg că lumea s-a obişnuit cu mine să marchez 10 goluri pe meci, însă în handbal nu este vorba doar despre asta, iar acum şi adversarele ştiu ce pot face pe teren şi mă blochează mult mai bine. De fiecare dată sunt 2-3 adversare când am mingea. Cred că jocul meu în echipă contează mult şi dacă nu marchez. Mi-aş dori să am o eficacitate mai bună, nu sunt mulţumită de lucrul acesta, dar dacă oamenii critică asta după două meciuri, înseamnă că nu cunosc handbalul şi nu se uită", a transmis Neagu.
E ceva special că am ajuns la borna asta (200 meciuri în națională), sper să mai strâng câteva, pentru că anii trec şi probabil nu vor mai fi multe meciuri. | Cristina Neagu

Neagu prefațează duelul cu Nora Mork

Duelul de luni dintre România și Norvegia, ultimul din Grupa D, va fi o confruntare directă între Cristina Neagu și Nora Mork, două dintre cele mai bune handbaliste ale planetei. Mork a dat cele mai multe goluri până la acest moment la CE de handbal feminin (18), iar Cristina – 12.
"O respect foarte mult pe Nora şi ştiu că a trecut prin foarte multe lucruri în ultimii ani şi ea a avut foarte multe probleme de sănătate, însă nu cred că este principalul pericol de mâine. Este într-o revenire de formă şi cumva jocul echipei o ajută mult să fie acolo sus, în topul marcatoarelor, însă cred că jocul lor, la modul general, apărare, contraatac, este principala armă a Norvegiei. Au în momentul de faţă cam cel mai complet lot, eu văd Norvegia în momentul acesta drept favorită la câştigarea campionatului european, la cum arată şi datorită faptului că au toate jucătoarele valide şi uitându-mă la celelalte echipe", a mai declarat Neagu la conferința de presă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo