Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Moment incredibil la Mondialul de handbal! Scorul final de la Norvegia - Olanda nu a fost cel real

Nicu Savin

Publicat 13/12/2023 la 11:11 GMT+2

Norvegia s-a calificat fără emoții în semifinalele Campionatului Mondial de handbal, după ce a trecut de Olanda cu 30-23. Presa din "Țara Fiordurilor" susține însă că scorul final nu este cel corect, pentru că un gol marcat de Oftedal și validat de arbitrii nu a apărut niciodată pe tabelă. Jucătoarele și antrenorul Norvegiei nu au criticat oficialii doar pentru că victoria a fost clară.

Norway's right back #07 Stine Skogrand celebrates during the quarter final match between The Netherlands and Norway of the IHF World Women's Handball Championship in Trondheim, Norway on December 12, 2023.

Credit imagine: Eurosport

Marți seara s-au jucat primele două sferturi de finală de la Campionatul Mondial de handbal feminin și nu a fost loc de surprize. Franța a surclasat Cehia, scor 32-22, iar Norvegia a trecut de Olanda cu 30-23. În ultimul meci jucat în fața propriilor fani la acest turneu final, scandinavele au făcut un meci solid, mai ales în partea secundă, și au obținut calificarea după un final liniștit de meci.
Diferența oficială în duelul dintre ultimele două campioane mondiale a fost de 7 goluri, dar presa din Norvegia susține că oficialii au comis o eroare uriașă în timpul meciului. Concret, la scorul de 17-15, Oftedal a marcat un gol care a fost validat, dar tabela nu s-a modificat. La doar câteva secunde distanță, Norvegia a marcat din nou și pe tabelă a apărut 18-15 în loc de 19-15, iar de acolo până la final scorul s-a schimbat normal, la fiecare gol. Ca atare, reușita lui Oftedal nu a mai apărut niciodată în statistici.
Vedeta naționalei Norvegiei a aflat despre asta la finalul partidei, dar nu a fost foarte supărată. Evident, asta pentru că rezultatul final a fost de partea echipei, pentru că dacă meciul ar fi fost mai strâns ar fi ieșit cu siguranță o mare controversă.
"Mi-au furat golul (n.r. râde)? Nu am de gând să spun nimic despre asta, așa că va trebui să se ocupe altcineva!", a spus jucătoarea de la Gyor, citată de tv2.no.

Norvegia s-a trezit fără un gol pe tabelă în meciul cu Olanda! Scandinavii nu sunt foarte reviltați pentru că rezultatul a fost cel dorit

Ingvild Kristiansen Bakkerud, o altă jucătoare a Norvegiei, a subliniat că nu e normal ce s-a întâmplat, pentru că o astfel de eroare ar putea fi fatală oricărei echipe într-un meci mai echilibrat: "Am auzit despre asta în vestiar. Probabil a fost o vreme când ar fi trebuit să conducem cu trei goluri în loc de două. Acum nu a contat pentru că am reușit să câștigăm, dar e clar că acele lucruri trebuie să fie la locul lor, pentru că poate fi fatal dacă se întâmplă când chiar contează".
Nici managerul echipei naționale a Norvegiei, Thorir Hergeirsson, nu a fost prea dur cu oficialii partidei: "Este regretabil, dar sunt generos. Oamenii pot greși, este uman. Am făcut și noi multe greșeli. La urma urmei, am făcut schimbări greșite de două ori. Îi iertăm".
Unul dintre comentatorii norvegieni a spus că cel mai probabil a fost vorba despre o eroare tehnică comisă după acel gol marcat de Oftedal, iar rapiditatea cu care s-a marcat la faza următoare a dus la situația nedorită.
Norvegia își va afla în această seară adversara din semifinale, care se va alege dintre Danemarca și Muntenegru. Pe cealaltă jumătate de tabloul se va juca Germania - Suedia, câștigătoarea urmând să întâlnească Franța în penultimul act.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo