Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România - Germania, finala pentru sferturi la Campionatul Mondial. Ce şanse reale avem?

Cristian Mihală

Actualizat 07/12/2023 la 10:46 GMT+2

România - Germania este finala pentru sferturi la Campionatul Mondial, în condiţile în care ambele formaţii sunt cotate mai bine decât Polonia şi Japonia, celelalte două adversare care ar putea să emită pretenţii la locul doi într-o grupă care va fi câştigată probabil de Germania. Tricolorele pleacă având şansa a doua în disputa cu nemţoaicele, de azi.

România - Germania s-a jucat în faza grupelor principale şi la Euro 2022. Nemţoaicele ne-au învins la 4 goluri

Credit imagine: Eurosport

Calificată în faza grupelor principale, România are în faţă alte trei partide foarte importante în vederea îndeplinirii obiectivului. Viitoarele adversare ale României, în următoarele zile, vor fi echipele venite din Grupa F, Germania, Polonia și Japonia.
De departe, cel mai important meci, care s-ar putea dovedi chiar decisiv pentru sferturi şi calificarea la Jocurile Olimpice, va fi următorul, cu Germania, o echipă care vine în grupa principală cu maximum de puncte.
S-a vorbit despre faptul că echilibrul ar trebui să guverneze acest duel, dar specialiştii le văd pe nemţoaice mari favorite. Astfel, bookmakerii oferă o cotă de 1,4 pentru un succes al Germaniei, în timp ce victoria României are o cotă de 3,85.
La această diferenţă a contribuit şi ultima impresie lăsată de cele două naţionale. Tricolorele au fost surclasate de Danemarca, 39-23, în timp ce nemţoaicele au trecut la 16 goluri de principala oponentă din grupa sa, Polonia (33-17).
Adversarele de azi au avut un 2023 de excepţie, pierzând un singur meci din cele 11 disputate. Germania a învins în acest an formaţii puternice, precum Ungaria (în două rânduri) sau Suedia şi sunt văzute de unii specialişti chiar cu o şansă reală la semifinalele Mondialului.
Palmaresul direct din ultimii ani nu e nici el menit să ne ofere mari speranţe. România şi Germania s-au întâlnit ultima oară la Campionatul European din toamna anului trecut, când nemţoaicele s-au impus în grupele principale cu 32-28. A fost al treilea meci la rând în care Germania termină neînvinsă o confruntare cu tricolorele, după ce anterior România se impusese în 6 meciuri la rând (perioada 2014-2018).
Cum arată clasamentul în Grupa principală III:
1. Danemarca - 4 puncte
2. Geramania - 4 puncte
3. România - 2 puncte
4. Polonia - 2 puncte
5. Japonia - 0 puncte
6. Serbia - 0 puncte

România - Germania, la Mondialul de handbal: Nemţoaicele sunt sigure că Neagu va juca

Tricolorele au evoluat până acum fără Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare din lume de ani buni. La probabil ultimul ei turneu final de Campionat Mondial, sportiva de 35 de ani acuză probleme la genunchi, dar a anunţat că "voi da totul să ajut echipa".
Selecţionerul Germaniei, Markus Gaugisch şi Emily Bolk, vedeta de la Ferencvaros a nemţoaicelor (205 goluri în 61 de selecţii), sunt convinşi că Neagu va fi pe teren în această seară.
"Cred că Neagu va juca contra noastră", a spus Gaugisch, completat de Bolk: "România va face totul să ne învingă, pentru că îşi doresc la fel de mult ca noi să ajungă în sferturi şi să aibă o şansă să obţină calificarea la Jocurile Olimpice. Neagu va juca mai mult ca sigur".
Secretul Germaniei pentru partida din această seară va ţine de organizarea apărării, dar şi de cât de repede vor construi nemţoaicele. România are o defensivă destul de solidă pe joc poziţional, dar în momentul în care adversarele joacă rapid şi fac schimb de poziţii pe teren, apar dezechilibre.
"Dacă vom juca precum am făcut-o împotriva Poloniei, sunt sigură că vom câţtiga. Trebuie să le blocăm sus, să avem o apărare atentă şi să fim foarte rapide pe faza ofensivă", a mai spus extrema dreaptă din lotul Germaniei.
Programul României în grupa principală la Campionatul Mondial:
  • joi, 7 decembrie: Germania - România, ora 19:00
  • sâmbătă, 9 decembrie: România - Japonia, ora 16:30
  • luni, 11 decembrie: Polonia - România, ora 19:00
Partida Germania - România se joacă în această seară, de la ora 19:00, şi poate fi urmărită în format Live-Text pe eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo