Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dragoste de tată! Declarația uimitoare a lui Talant Dushebaev după finala Ligii Campionilor

Marian Ursescu

Publicat 20/06/2022 la 09:26 GMT+3

Alex Dushebaev, fiul cel mare al antrenorului de la Vive Kielce, a ratat singura aruncare de la 7 metri a finalei cu Barcelona, iar polonezii au ratat trofeul.

Thiagus Petrus Goncalves dos Santos of Barca, Alex Dujshebaev Dovichebaeva of Lomza Viva Kielce and Ali Ismail Mohamed Zeinelabedin Ali of Barca battle for the ball during the EHF Champions League Final4 final match between Barca and Lomza Vive Kielce at

Credit imagine: Getty Images

Finala Ligii Campionilor, ediția 2022, a fost una incredibilă. La Koln, 20.000 de fani au trăit cu sufletul la gură pânăîn ultimele momente.
Barcelona și Vive Kielce au oferit momente pe cinste. Un handbal de cel mai ridicat nivel. Polonezii au egalat în ultima secundă prin Artsem Karalek, pivotul care avea să câștige și titlul de MVP al Final Four-ului de la Koln. După 28-28, s-a intrat în prelungiri. Și după cele două reprize a câte cinci minute, scorul a fost tot egal, 32-32.
S-a ajuns la loteria loviturilor de la 7 metri, acolo unde un singur polonez a ratat. E vorba chiar de fiul cel mare al antrenorului Talant Dushebaev, Alex. Interul dreapta fusese unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în timpul regulamentar. Barca s-a impus cu 39-37 și a câștigat al 11-lea trofeu din istorie.

Declarația de la finalul partidei

La finalul meciului, întrebat ce crede despre ratarea fiului său, la aruncările de la 7 metri, Talant a oferit cea mai sinceră declarație de dragoste, trimițând un mesaj fiului său:
Alex, ești cel mai bun jucător din lume! Și cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla în viața mea ești tu!”, a transmis Dushebaev.
Talant Dushebaev este unul dintre cei mai titrați antrenori din handbalul mondial. El a câștigat de două ori Liga Campionilor ca jucător și de patru ori cel mai important trofeu european ca antrenor. Cu actuala echipă, Vive Kielce a mai câștigat Liga în 2016.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo